Pe 5 aprilie 2020, CNN dădea Taiwanul ca exemplu pentru unul dintre cele mai bune răspunsuri la pandemie. Țara a avut chiar și 250 de zile fără să înregistreze niciun caz.

Taiwan a fost unul dintre cele mai lovite teritorii în 2003, când a izbucnit epidemia de SARS, iar acest lucru a făcut ca atât autoritățile, cât și populația să reacționeze rapid și eficient la COVID decât în alte părți ale lumii.

Controalele la graniță și purtatul măștii sanitare au devenit o rutină încă din ianuarie anul trecut. Măsurarea temperaturii și inspectarea pentru simptome de pneumonie au fost implementate încă din 31 decembrie 2019, iar pe 30 ianuarie au fost închise granițele pentru persoanele care veneau din China.

Noi măsuri antiepidemice

La un an și o lună de la acel moment, în țara cu aproape 23 de milioane de locuitori, numărul de noi infecții a explodat brusc. Pe 15 mai, au fost raportate 135 de cazuri noi, o creștere semnificativă de la cele 35 înregistrate cu o zi în urmă. Tendința s-a păstrat. În doar două zile, aproape s-a dublat numărul celor bolnavi: 335 de cazuri, într-o singură zi.

Premierul Su Tseng-chang și miniștrii de cabinet au anunțat ridicarea nivelului de alertă de la doi la trei, pe o scală de patru niveluri, unde patru înseamnă stare de urgență. Sâmbătă, începând cu ora 16.00, a fost decretată stare de alertă. Aceasta va rămâne în vigoare până pe 28 mai, au transmis autoritățile.

Nivelul trei include purtarea obligatorie a măștii în public, limitarea adunărilor în aer liber la 10 persoane și în interior la cinci oameni, închiderea tuturor afacerilor locale, baruri, cluburi, restaurante, cu excepția serviciilor importante.

Toate școlile și grădinițele din Taipei și Noul Taipei vor fi închise timp de două săptămâni începând de marți, 18 mai.

Magazinele alimentare vor închide doar dacă nu respectă măsurile pentru combaterea răspândirii coronavirusului.

Chiar dacă autoritățile n-au închis magazinele alimentare pentru moment, locuitorii au dat iama în raioanele supermarketurilor

Nunțile și înmormântările nu au fost anulate, iar adunările nu au fost limitate în școli sau la muncă.

În capitala Taipei, amenda pentru cei care nu poartă masca în aer liber se pedepsește cu o amendă de la 107 la 535 de dolari.

Ministrul sănătății, Chen Shih-chung, a declarat că nivelul patru de alertă nu va fi decretat decât în cazul în care există 100 sau mai multe noi cazuri de infectări, timp de 14 zile consecutive, după ce, inițial, ministrul a afirmat că doar după șapte zile.

Cum a apărut focarul

Specialiștii sugerează că valul actual al pandemiei s-a produs din cauza unui echipaj de zbor și a personalului care lucra la hotelul din apropierea aeroportului, la sfârșitul lunii trecute.

Agenția Centrală de Știri (CNA) din Taiwan a fost cea care a raportat că focarul a fost detectat pentru prima dată în rândul piloților, dar de atunci au fost depistate și cazuri în comunitate.

Ministrul sănătății a declarat săptămâna trecută că Taiwanul va plasa în carantină toți piloții activi care lucrează pentru transportatorul taiwanez China Airlines timp de 14 zile, pe fondul focarului în rândul echipajelor de zbor și al lucrătorilor din domeniul hotelier.

Taiwanul raportează acum o serie de focare, în rândul personalului unei rețele de cofetării din Taipei și al unui parc distracții din nord-estul orașului Yilan.

Străzile și localurile din Taipei, capitala Taiwanului, sunt dezinfectate

Între cele mai scăzute rate de vaccinare din lume

Creșterea numărului de cazuri a determinat rezidenți să se grăbească să se vaccineze, însă autoritățile sunt îngrijorate că stocurile de ser nu sunt suficiente.

Insula are una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare din lume, cu mai puțin de 1% din populația sa de 23 de milioane de oameni, potrivit datelor compilate de CNN.

Persoanele în vârstă, personalul medical și alți lucrători de urgență sau cu risc ridicat, precum și diplomații, poliția, lucrătorii de îngrijire și alte profesii sunt în prezent eligibili pentru vaccinare în cadrul programului guvernamental.

Actualul focar COVID-19 al insulei este relativ mic în comparație cu cele din alte părți ale lumii, dar este o situație necunoscută pentru Taiwan, care a reușit până acum să evite o creștere gravă a cazurilor.

Taiwanul a raportat, în total, 2.017 cazuri confirmate și 12 decese de la începutul pandemiei, potrivit Centrului pentru Controlul Bolilor din Taiwan.

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News