Taiwanul, pe care China îl revendică drept teritoriu propriu, a lucrat la un proiect ambițios de modernizare a forțelor sale armate printr-un program de construire de submarine. Între timp, Beijingul organizează aproape zilnic exerciții militare pentru a-și afirma suveranitatea, transmite Reuters.
Președinta Tsai Ing-wen, care a inițiat acest plan atunci când a preluat mandatul în 2016, a prezentat joi, în orașul Kaohsiung din sudul țării, primul din cele opt noi submarine.
Acesta a fost numit oficial „Narwhal” în Engleză, iar în mandarină poartă numele „Hai Kun”, care se traduce „monstrul mării”.
BREAKING:
— Jaime Ocon 歐海美 (@JaimeOcon1) September 28, 2023
Finally a first look at Taiwans Indigenous Defense Submarine. pic.twitter.com/tMaIPl4Pl3
„Chiar dacă există riscuri și, indiferent cât de multe provocări există, Taiwanul trebuie să facă acest pas și să permită ca politica de apărare națională autonomă să crească și să înflorească pe pământul nostru”, a declarat Tsai, stând în fața navei, numită Narwhal.
Steagul roșu al Taiwanului, cu un soare alb pe un cer albastru, a fost înfășurat în jurul provei submarinului.
Taiwanul a apelat pentru acest program la expertiză și tehnologie din mai multe țări, deși este o țară izolată din punct de vedere diplomatic.
Primul submarin realizat de Taiwan va intra în testele pe mare luna viitoare
Taiwanul speră să implementeze cel puțin două astfel de submarine dezvoltate în interiorul țării până în 2027 și să echipeze viitoarele modele cu rachete.
Primul submarin taiwanez, al cărui cost s-a ridicat la 49,36 miliarde de dolari taiwanezi (1,53 miliarde de dolari), va folosi un sistem de luptă american și va transporta torpile grele Mark 48, fabricate, de asemenea, în SUA.
Submarinul va intra în testele pe mare începând de luna viitoare, înainte să fie livrat marinei până la sfârșitul anului 2024.
ssLazio • 30.09.2023, 14:10
Prima intrebare este: Cate miliarde de cipuri pot fi transportate cu acest submarin?