tinerii indragostiti. Misiunea „politisti indragostiti” a inceput atunci cand la usa oamenilor legii au inceput sa bata din ce in ce mai multi tineri care reclamau ca, in timp ce se plimbau prin parc, au fost talhariti. Victimele fusesera jefuite de telefoane si bani, la adapostul intunericului, de doi baieti periculosi de-spre care se spunea ca sunt inarmati cu un cutit. Atunci, parcurile Herastrau si Kiseleff, locuri in care banditii ar fi putut lovi in orice moment, au fost impanzite de politisti in civil. „Cuplati” cate doi, femeie si barbat, oamenii legii de la Sectia 2 s-au plimbat zile in sir, tinandu-se de mana sau inlantuiti pe dupa mijloc, au stat pe banci ca niste indragostiti autentici care si-au jurat iubire vesnica, in asteptarea misteriosilor atacatori ce vizau doar astfel de perechi.
Fratii Damian (20 ani) si Florin Micica (22 ani) nu au mai rezistat fara bani si au lovit pana la urma din nou, exact acolo unde erau asteptati. De la „politistii indragostiti” care, pe o banca in Parcul Herastrau, isi sopteau, chipurile, vorbe dulci si pe care i-au agatat cu un „aveti un ceas?”, au primit in loc de bani cate o pereche de catuse.
Prinsi, fratii Micica au recunoscut tot. S-au dus la puscarie. Cu un lucru nu au fost, insa, de acord. Cutitul cu buton de care vorbeau tinerii atacati era, de fapt, o banala bricheta metalica. Misiunea „politisti indragostiti” se incheiase cu un succes.

 
 

Urmărește-ne pe Google News