Update 12.32. Polițiștii nu au recuperat prejudiciul
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș susțin că nu s-a reușit recuperarea sumei furate de individul de 31 de ani din farmacie și nu au fost găsite nici cele zece cutii de Regenon luate de tâlhar de pe rafturi.
Tânărul s-a ales cu dosar penal și urmează să fie prezentat anchetatorilor cu propunerea de arestare preventivă.
„Prejudiciul nu a fost recuperat, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată”, a transmis IPJ Timiș.
Tâlhăria s-a petrecut în urmă cu câteva zile, la o farmacie de pe str. Gheorghe Lazăr, din Timișoara. Bărbatul de 31 de ani a mers în seara zilei de 21 mai să cumpere Regenon, un medicament care conține amfetamină. Avea mască pe față și o șapcă. A cerut medicamentul, dar farmacista i-a spus că are nevoie de rețetă, iar bărbatul s-a enervat, a bruscat-o și a furat zece cutii de Regenon și aproape 2.000 de lei din casă.
Anchetatorii au bănuit că individul a devenit dependent de Regenon și a ajuns în sevraj. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din farmacie se observă că acesta devine agitat și o împinge pe farmacistă. Înainte de a ieși, el a amenințat-o din nou pe aceasta. Totul s-a petrecut în aproximativ patru minute.
Trei zile mai târziu de la jaf, polițiștii din Timișoara anunță că l-au prins pe tâlhar.
“În urma investigațiilor efectuate, azi-noapte, în jurul orelor 3.15 a fost identificat un bărbat în vârstă de 31 de ani, bănuit de comiterea faptei. În prezent acesta se află la audieri la sediul Poliției Municipiului Timișoara”, au transmis, luni dimineață, reprezentanții IPJ Timiș.
Tânărul s-a predat, de fapt, duminică noaptea. A sunat la 112 și le-a spus polițiștilor că el este autorul. Oamenii legii s-au dus să-l ia de acasă. Bărbatul este la audieri și probabil urmează să fie reținut pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de tâlhărie.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro