Numărul de cetățeni americani și naționalitățile celorlalți pasageri nu au fost făcute publice pentru moment. Aeronava este operată de Qatar Airways și ar urma să aterizeze la Doha. Potrivit surselor CNN, talibanii au autorizat în jur de 200 de persoane, inclusiv cetățeni americani, să urce la bordul aeronavei.
Imagini transmise în direct de pe aeroport prezentau numeroase persoane care așteptau să se îmbarce. Mai mulți au transmis că destinația lor finală era Canada. „Mergem în Canada, suntem canadieni”, a spus un bărbat unui reporter Al Jazeera prezent în aeroport.
Ministrul de externe din noul guvern taliban, Mawlawi Amir Khan Muttaki, a mulțumit trimisului special din Qatar, Mutlaq Al-Qahtani, pentru eforturile țării sale de a relua zborurile din Aeroportul Internațional Kabul, au declarat talibanii într-o declarație postată pe un cont oficial.
O echipă tehnică din Qatar a fost prezentă în Afganistan în ultimele 10 zile, ajutând oficialii afgani să restabilească operațiunile aeroportuare. Un inginer din această echipă a declarat joi într-o conferință de presă că aeroportul este acum operațional în proporție de 90%.
„Există unele probleme tehnice pe care nu le putem rezolva, dar toate echipamentele funcționează”, a spus Mohamed Naeemi.
Al-Qahtani a calificat reluarea zborurilor comerciale pe aeroportul din Kabul drept „istorică”, dar a spus că procesul de redeschidere va fi treptat. Alte zboruri au aterizat pe aeroport pentru a aduce ajutor umanitar, a adăugat el.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a dat miercuri vina i-a acuzat pe talibani că au blocat zborurile charter din Mazar-i-Sharif, nordul Afganistanului. Talibanii au invocat „că unii dintre pasageri nu au documentația necesară”, a spus Blinken.
Ultimele avioane militare americane au părăsit aeroportul Kabul cu o zi înainte de termenul-limită convenit cu talibanii – 31 august, marcând retragerea completă a forțelor americane, la două săptămâni după ce talibanii au preluat controlul asupra țării după ce au intrat în Kabul.
Până la retragerea americană, peste 122.000 de persoane au fost evacuate de pe aeroportul Kabul, operațiune începută din iulie.