Brok relatează despre negocierile secrete care au fost în desfășurare cu guvernul taliban din Afganistan, în toamna anului 2000, la Dortmund, Washington și, în cele din urmă, la Frankfurt, când islamiștii erau gata să-l ofere pe Osama bin Laden.

„Prințul terorii” s-a ascuns de ani întregi în regiunea de frontieră Pakistan/ Afganistan. De acolo a organizat atacuri asupra ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania, în 1998. Într-o fatwa, el a cerut uciderea soldaților americani și a civililor din întreaga lume.

„Talibanii vorbesc serios”

Era perioada în care SUA îl vânau intens pe liderul Al-Qaeda. Brok dezvăluie acum că un magnat din petrol născut în Afganistan și fratele său au contactat CIA în numele talibanilor, la sfârșitul anului 1999, pentru a-i ajuta să scape de Bin Laden.

Apoi, în august 2000, Brok, șeful comisiei de politică externă a Parlamentului UE, s-a întâlnit cu trimișii talibani la hotelul „Wittekindshof” din Dortmund. „Talibanii vorbesc serios”, a constatat politicianul.

CIA și Departamentul de Stat al SUA „au intrat în joc” prin intermediul ambasadorului SUA la Berlin, John Kornblum.

Negociatorii au zburat la Washington pe 11 octombrie. Cu o zi înainte de întâlnire, teroriştii Al-Qaeda au atacat distrugătorul american „USS Cole” în portul Aden (Yemen). 17 soldaţi americani mor şi 39 sunt răniţi.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Conversațiile devin complicate. Dar, în sfârșit, s-a ajuns la acordul pentru o întâlnire la nivel înalt la Frankfurt! Ministrul de externe taliban Wakil Ahmed Mutawakel (52 de ani) a venit de la Kabul.

Guvernul taliban, la Frankfurt, cu vize eliberate de urgență

Pe 1 noiembrie 2000, liderii islamişti merg la Frankfurt, cu vize de urgenţă, eliberate într-o operaţiune-fulger la ordinul ministrului de externe german Joschka Fischer (76 de ani).

În dimineața zilei de 2 noiembrie, aproximativ 20 de negociatori secreți din SUA și talibani s-au întâlnit la hotelul Sheraton de pe aeroportul din Frankfurt.

Negocierile dificile au fost, uneori, foarte zgomotoase! În a doua zi de discuții, talibanii s-au oferit să-l extrădeze pe Bin Laden către saudiți. Dar ei refuză, nu-și doresc compatriotul.

Apoi, spune Brok, „în principiu au fost de acord” să-l deporteze pe Bin Laden în Europa: „Cel mai bine este să mergi în Germania!”

Dintr-odată, americanii se opresc: vor să-l aducă pe Bin Laden în fața unui tribunal american. Un tabu pentru talibani!

Unul dintre negociatori: „Dacă devine evident ce facem aici, talibanii vor pierde puterea”.

Apoi, mullahii înaintează o nouă variantă: „Vă vom spune unde este, iar voi trimiți o rachetă”.

Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii
Recomandări
Guvernul vrea să înlocuiască sobele tradiționale ale românilor cu pompe de căldură. „Costurile sunt enorme”, spun specialiștii

Problema americanilor: era nevoie de un ordin prezidențial pentru lovitura cu rachete – care durează trei săptămâni.

„Ne vom ocupa singuri de Al-Qaida, unul câte unul”

Noua propunere a fost: „Trimiteți oamenii voștri, nu mai mult de doi sau trei. Și vă vom conduce la Bin Laden. Ne vom ocupa singuri de restul Al-Qaida, unul câte unul…”.

Până la urmă, așa s-a convenit. Doar că, la patru zile după întâlnirea de pe aeroportul german, democrații președintelui Bill Clinton (77 de ani) pierd alegerile din SUA împotriva republicanului George W. Bush (77 de ani).

În această fază de tranziție, „Clinton nu a mai fost dispus să ia decizii de comandă atât de ample”, a spune Brok.

Washingtonul a respins, în cele din urmă, înțelegerea la cel mai înalt nivel. Dacă decizia ar fi fost diferită, probabil că 11 septembrie 2001 nu s-ar fi întâmplat.

Elmar Brok, „Elmar Brok cu Peter Köpf. Dont waste Europe”:

O echipă a forțelor speciale americane l-a ucis pe Bin Laden pe 2 mai 2011 – la zece ani după 11 septembrie și aproape 11 după oferta talibanilor.

În atentatele din 11 septembrie 2001, organizate de Osama Bin Laden, teroriștii Al Qaida au deturnat patru avioane și le-au prăbușit în mai multe locații din SUA. Atacurile, soldate cu moartea a 2.977 de oameni din 90 de țări, inclusiv 5 români, au declanșat intervenția militară condusă de SUA în Afganistan

Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală
Recomandări
Câți bani au cheltuit principalii candidați la președinție pe Facebook și Instagram pentru promovare în precampania electorală

Ayman al-Zawahiri, succesorul lui Bin Landen la conducerea organizației jihadiste, a fost ucis în Afganistan, într-un atac aerian țintit al SUA, în august 2022.

Departamentul de Stat a anunțat, anul trecut, că a pus la bătaie o recompensă de 10 milioane de dolari pe capul noului lider Al Qaida, egipteanul Saif Al-Adel.

Foto: AP

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (5)

K62i   •   22.04.2024, 08:41

Serios!!? Atacurile din 11sept nu aveau cum sa le comita teroristi de o asemenea amploare fara complicitate americana, restul este ipocrizie ieftina!! Au fost interese mari pentru asemenea asa zis atac!!

    DoarDiviziaB   •   22.04.2024, 13:36

    K62i   •  22.04.2024, 08:41

    Serios!!? Atacurile din 11sept nu aveau cum sa le comita teroristi de o asemenea amploare fara complicitate americana, restul este ipocrizie ieftina!! Au fost interese mari pentru asemenea asa zis atac!!

    Când te crezi prea puternic și prea important se ajunge aici. Daca se poate proba cu acte cele spuse ar fi interesant că cei care au refuzat înțelegerea sa plătească.

    DoarDiviziaB   •   22.04.2024, 13:35

    K62i   •  22.04.2024, 08:41

    Serios!!? Atacurile din 11sept nu aveau cum sa le comita teroristi de o asemenea amploare fara complicitate americana, restul este ipocrizie ieftina!! Au fost interese mari pentru asemenea asa zis atac!!

    A răsărit un conspirationist.

      K62i   •   22.04.2024, 19:31

      DoarDiviziaB   •  22.04.2024, 13:35

      A răsărit un conspirationist.

      Serios?? Dar nu este o explicatie logica pentru unii spalati pe creier indiferent de domeniu se vb de conspirationisti??

Marica13   •   21.04.2024, 19:28

Nu mai conteaza...ce e fost..a trecut.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI