„Femeile care călătoresc mai mult de 45 de mile (72 de kilometri) nu pot să facă acest traseu dacă nu sunt însoţite de către un membru apropiat al familiei”, declară AFP un purtător de cuvânt al ministerului, Sadeq Akif Muhajir, care precizează că însoţitorul este necesar să fie un bărbat.

Această directivă apare la câteva săptămâni după ce ministerul a cerut televiziunilor afgane să nu mai difuzeze „foiletoane şi seriale lacrimogene în care apar femei” şi să pună jurnalistele să poarte „vălul islamic” pe ecran.

Ei au impus, după ce au cucerit puterea, în august, mai multe restricții femeilor şi fetelor, în pofida unor promisiuni iniţiale potrivit cărora acest regim va fi mai puţin strict decât primul lor regim dintre 1996-2001.

În primul regim, femeile erau obligate să poarte burka și nu puteau să iasă din casă decât însoţite de un bărbat, neavând dreptul să muncească sau să studieze.

Autorităţile locale au acceptat, în mai multe provincii, să redeschidă şcolile fetelor, în pofida faptului că multe dintre ele nu pot merge la şcoală, în întreaga ţară.

Urmărește-ne pe Google News