Grupare islamistă care a preluat puterea în Afganistan a cerut ca Statele Unite să-i informeze înainte de atac și au susținut că au fost și alte victime în afara celor doi teroriști.
„Americanii ar fi trebui să ne informeze înainte de a trimite drona să atace. A fost un atac clar asupra teritoriului afgan. Doi bărbați, două femei și un copil au fost uciși în atac”, a spus un purtător de cuvât taliban pentru Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat anterior doar eliminarea a „două ținte importante”, fără a vorbi de victime civile. Ela refuzat de asemenea să precizeze dacă cei doi membri ISIS-K uciși au fost implicaţi în atacul comis joi în zona aeroportului din Kabul.
„Este vorba despre organizatori şi operatori ai ISIS-K, este deja un motiv suficient”, a răspuns el la o conferinţă de presă.
A fost prima lovitură a Statelor Unite după evenimentele de joi după care președintele american Joe Biden le-a transmis atacatorilor: „Nu vom ierta. Nu vom uita. Vă vom vâna și vă vom face să plătiți”
Pentagonul a mai transmis sâmbătă că sunt amenințări „credibile, specifice”, la adresa aeroportului, iar următoarele zile ale operațiunii de evacuare sunt cele mai periculoase.
„Cu siguranță că suntem pregătiți și ne așteptăm la alte tentative. Monitorizăm aceste amenințări foarte, foarte atent, practic în timp real”, a spus Kirby.
Ambasada SUA din Kabul i-a avertizat pe americanii de acolo să nu meargă la aeroport din cauza amenințărilor, adăugând că cei care sunt la porți trebuie să plece imediat. Cu o zi înainte de atentatul de joi a fost emisă o alertă similară.
Evacuările continuă de pe aeroportul din Kabul, cu câteva zile înainte de data-limită de 31 august prevăzută pentru retragerea soldaţilor americani din Afganistan, după 20 de ani de război.