Oaspete obisnuit pe taramul cowboy-lor, in ultimul sau turneu in State, Jean de la Craiova a avut parte de o surpriza care inca ii mai rascoleste somnul. Rasfatat de prietenii pe care ii are peste Atlantic, imbracat dupa modelul idolului sau, Al Capone si asortat cu o imensa limuzina alba Lincoln, solistul a pornit la colindat New York-ul.
Dupa ce si-a etalat costumatia pe oriunde era aglomeratie, norocul chiorului, el s-a pomenit intr-una din locatiile unde filma Angelina Jolie. Cei de la echipa de paza ce proteja platoul de filmare, aflat intr-o cladire de la periferia metropolei, l-au lasat sa treaca crezand ca e unul din pitorestii bogatasi, interlopi ori actori din distributia filmului, dupa cum crede insusi protagonistul.
Dupa privirea sa curioasa fixata pe Angelina, pe care a recunoscut-o imediat, Jean a fost interpelat cu multa simpatie de unul din asistentii de filmare. Numai ca valahul si-a luat inima-n dinti si s-a dus tinta la Angelina careia i-a sarutat cavalereste mana de eroina. Magulita, Angelina i-a dat doua saruturi pe obrajorii inrositi ai lui Jean insotite de cateva cuvinte. Angelina i-a mai dat drept suvenir o copie a permisului ei auto, speciala pentru fani, cu adresa ei pe spate si semnatura originala.
A ramas doar cu cadoul, pe care-l prezinta pe post de talisman, amintirea pupicilor, cu transpiratia rece ce l-a inundat pe moment si cu regretul ca nu a lasat un numar de telefon. Jean mai spune ca totul e autentic si ca in cazul lui nu e vorba despre vreun suvenir luat din cine stie ce bomba americana, in jurul careia a construit o poveste de iarna.