“De cele mai multe ori, încălţămintea cu talpă plată nu susţine bolta plantară sau arcul piciorului – acea «scobitură» dintre călcâi şi degete, care are un rol extrem de important în postura corectă a corpului”, explică fizioterapeutul Bogdan Goga.
Aşa că, dacă porţi toată vara încălţăminte de acest tip, bolta plantară se va aplatiza, afectând întreaga arhitectură a piciorului, inclusiv talpa, genunchiul, şoldul şi coloana.
Primele simptome
Suprasolicitat, piciorul oboseşte şi devine dureros. Iar în timp se produce o acumulare de calciu pe porţiunea suprasolicitată, care va determina apariţia “ciocurilor în călcâi”, formaţiuni extrem de dureroase.
În câţiva ani se va produce o îmbătrânire accentuată a ţesuturilor şi vor apărea reumatismele degenerative: gonartroza, coxartroza, spondiloza, dar şi probleme la nivelul coloanei, de tipul herniei de disc, completează specialistul.
Cum te ajută fizioterapia
Dacă apucă să se instaleze şi să se cronicizeze, afecţiunea nu mai poate fi corectată, ci doar oprită din evoluţie. Aşa că suferinţa trebuie luată din pripă. Şi nu apelând la automedicaţie – pastilele şi cremele antiinflamatoare tratează doar efectul, nu şi cauza durerilor de picioare provocate de încălţămintea prost “croită”.
Întârziind vizita la specialist, îţi agravezi starea sănătăţii. Una din metodele de tratament ce dau rezultate optime este fizioterapia.
“Fizioterapeutul va face o evaluare posturală, pe baza căreia va concepe un program personalizat de exerciţii, pentru a reda funcţionalitatea corectă a structurilor şi mobilitatea pacientului. Sunt necesare minimum 10 şedinţe de fizioterapie, care pot combina tehnici de reeducare posturală şi terapie manuală” – explică Bogdan Goga.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Ceaiuri de folos

Pentru a stopa afecţiunea încă de la apariţia primelor deformări produse – ciocurile de la nivelul osului călcâiului -, dr. Cristina Bălănescu, medic primar cu competenţă în medicină complementară, recomandă două reţete cu plante medicinale:

  • decoct din tătăneasă: 50 g de rădăcină se fierb într-un litru de apă, timp de 20-30 de minute; se toarnă decoctul în apa de baie şi se ţin picioarele în apă 15 minute; sau se aplică pe “ciocuri” comprese cu acest decoct.
  • macerat din turiţă mare: o lingură de plantă se opăreşte cu o lingură de apă clocotită; se fac cataplasme sau se pun comprese cu soluţia astfel obţinută.
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI