Marea artistă a vorbit, în cadrul interviului, despre unul dintre rolurile care i-au marcat cariera.
În urmă cu zece ani, ea a interpretat-o pe actrița irlandeză Deirdre O`Malley în spectacolul Aşteptând la Arlechin, regizat de Ion Cojar la Teatrul Național din București.
„La Teatrul Național, în Așteptând la Arlechin, pus în scenă de Cojar, joc o irlandeză, o fostă actriță. În ultimul tablou, când personajul își joacă ultima carte, ea niciodată nu a arătat că e bolnavă, deși era, a dansat un dans irlandez și a rămas și a murit ca un copac, în picioare. Așa am făcut și eu în spectacolul acesta și am văzut că la un moment dat s-a făcut o liniște în sală, după care au început ropotele. Înseamnă că am reușit… să mor în scenă”, povestea Tamara Buciuceanu Botez în cadrul emisiunii „Profesioniștii”, de la TeleviziuneaNațională.
Marea artistă mărturisea că atunci când auzea gongul de la teatru qauita de toate probleme și se gândea doar la ceea ce urma să interpreteze pe scenă.
„Eu sunt în vârstă ca ani, dar în sufletul meu am rămas tot tânără… Apropo de bucuriile vieții… dacă tot timpul stai încruntată, tot timpul te gândești la oamenii răi, tot timpul de gândești că totul e rău, că ăla nu e bine și că acolo lipsește și acolo mai trebuie, ei, dacă nu te mai gândești la asta, poți să mai și respiri și să fii mai relaxată. Caut să fiu așa. Atunci când bate gongul și se deschide cortina, am uitat absolut de tot, și întotdeauna, așa mi-au spus și colegii: „Dumneavoastră aveți bucuria jocului””.
„În viață nu poți să fii chiar toată ziua cu gura pân’ la urechi. Unii pot, eu nu pot, pentru că am trăit mai multe dureri și suferințe. A fost durerea pierderii fratelui, a cumnatului George Constantin și multe alte lucruri”, încheia ea.
Renumita actriță Tamara Buciuceanu Botez a încetat din viață în data de 15 octombrie 2019. Aceasta era internată la Spitalul Elias din Capitală, din cauza unor probleme cardiace. Artista avea 90 de ani.
FOTO: captură video; TNB
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro