Alte 2 echipaje de poliție au venit în sprijinul polițiștilor, una dintre autospeciale fiind avariată din nou, în mers, de autoutilitară.
Polițiștii au fost nevoiți să tragă 4 focuri de avertisment și au reușit să-l prindă pe băiat abia după ce au folosit un dispozitiv de oprire forțată.
Alături de tânărul de 18 ani, în autotutilitară se mai afla un pasager de 15 ani, amândoi fiin imobilizați și încătușați în afara comunei Andreiașu de Jos, după ce au încercat să fugă în pădure.
Tânărul de 18 ani a fost condus la sediul Poliţiei Orașului Odobești, unde s-a stabilit că nu are permis de conducere, și, totodată, aparatul etilotest a indicat un rezultat de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, polițiștii l-au condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările.