Jandarmeria Română a informat, joi, că un echipaj din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil Focşani, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu la o adunare publică avizată, în Piaţa Unirii din Focşani, a identificat un bărbat care purta obiecte vestimentare cu însemnele „Jandarmeria” şi avea un pistol despre care, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că este de tip „airsoft”, relatează News.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Bărbatul a fost legitimat, stabilindu-se că nu avea dreptul de a purta uniforma şi nici de a deţine arme neletale la adunările publice.

Astfel, au fost întocmite actele de sesizare cu privire la săvârşirea faptelor prevăzute de articolul 372 litera b) Cod Penal – Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. 

„Tânărul, în vârstă de 22 de ani, cu domiciliul în Ilfov, a fost condus la sediul Poliţiei în vederea continuării cercetărilor, iar pistolul a fost ridicat în vederea confiscării”, a precizat Jandarmeria.

Gimnasta Ana Maria Bărbosu, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, a primit, joi, titlul de Ambasador al municipiului Focşani, în cadrul unei eveniment care i-a fost dedicat, organizat în Piaţa Unirii din centrul oraşului, transmit Agerpres și News.ro.

FOTO: Facebook Jandarmeria Română

 
 

Urmărește-ne pe Google News