Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase a efectuat verificări. A fost identificat bănuitul, acesta fiind un minor în vârstă de 15 ani, informează un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București (DGPMB). 

Marți, în vederea administrării materialului probator, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară, urmând ca persoanele vizate să fie conduse la audieri.  

Polițiștii din cadrul Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi uz de armă fără drept. Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Capitalei. 

Urmărește-ne pe Google News