Incidentul a avut loc marţi, 29 noiembrie. Poliţiştii au fost alertaţi prin apel 112 de o femeie de 45 de ani, din oraşul Bolintin Vale, cu privire la faptul că nepotul său, de 20 de ani, ar fi fost lovit cu un cuţit în zona capului, transmite IPJ Giurgiu, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă.

„Din primele cercetări, a reieşit faptul că, în urmă cu câteva zile, tânărul, de 20 de ani, ar fi avut un conflict, în spaţiul online, cu doi minori, de 15, respectiv 16 ani, iar la data de 29 noiembrie 2022, ora 13:15, cei doi minori l-ar fi agresat fizic, lovindu-l cu pumnii şi picioarele, în zona corpului şi a feţei, fiindu-i provocate leziuni”, precizează IPJ Giurgiu.

Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, cei doi minori au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, fiind bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, iar miercuri instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Urmărește-ne pe Google News