Incidentul a avut loc în data de 1 septembrie. Vineri, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe tânărul de 21 de ani din Purcăreni, bănuit de omor și de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Sâmbătă, acesta a fost prezentat instanței, care a dipus arestarea preventivă.

„Din cercetări a rezultat că, în cadrul conflictului petrecut în seara zilei de 1 septembrie, pe raza localităţii Popeşti, acesta ar fi aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele victimei, conjugat cu acţiunile celorlalţi trei bărbaţi, care în prezent sunt cercetaţi în stare de arest, lovituri care au condus la decesul persoanei”, au declarat reprezentanţii IPJ Argeş, citați de Mediafax.

 
 

Urmărește-ne pe Google News