Unul dintre consumatorii de droguri din anturajul lui Vlad Pascu și al dealerului său, Tudor Duma, zis „Maru”, a relatat în instanță, audiat în calitate de martor, că Vlad Pascu i-ar fi luat „la o plimbare” pe cei din gașca lui, la sfârșitul unei petreceri la care toți consumaseră „mai multe substanțe”.

Tragedia petrecută pe 19 august 2023 în localitatea 2 Mai, în urma căreia doi studenți au fost uciși de mașina lui Vlad Pascu, șofer aflat sub influența drogurilor, are în spate cel puțin un abuz similar al șoferului, potrivit unei persoane din anturaj. 

Un martor audiat în dosarul de trafic de droguri al lui Tudor Duma, zis „Maru” – furnizorul de stupefiante al lui Vlad Pascu – a relatat în instanță că a participat la o petrecere în timpul căreia toți cei prezenți au consumat oxicodonă și metamfetamină. Reuniunea a avut loc într-o casă din București, situată în zona Parcului Herăstrău, în noaptea de 13 spre 14 aprilie 2023.

Martorul audiat, identificat cu inițialele R.I., este un tânăr cu o condiție financiară modestă comparativ cu cei din anturajul lui Vlad Pascu. Tânărul, la rândul lui consumator de droguri, este cel pe care Tudor Duma îl umilea, filmându-l în timp ce îi ordona să latre precum un câine sau să bea detergent de vase.

Un general rus acuză SUA că transportă materiale pentru arme biologice din Ucraina prin Rep. Moldova și România. „Ficțiune pură”, răspunde Chișinăul
Recomandări
Un general rus acuză SUA că transportă materiale pentru arme biologice din Ucraina prin Rep. Moldova și România. „Ficțiune pură”, răspunde Chișinăul

Pe lângă umilințele la care a fost supus, R.I. a mai afirmat că Vlad Pascu „este o persoană nesinceră, răzbunătoare și care își urmărește propriul interes”.

În perioada la care face referire martorul, Vlad Pascu conducea un Mercedes SL450, automobilul de 200 de cai-putere la volanul căruia s-a urcat drogat și în Vama Veche, în noaptea tragediei din 19 august 2023.

Martor: „Ne-am dus acasă la Vlad Pascu să ne facem varză!”

R.I. a venit la proces însoțit de mama lui, care pe parcursul audierii a stat aplecată, cu capul în mâini, în timp ce fiul ei povestea evenimentele pe care le-a trăit alături de Vlad Pascu și de gașca lui.

La audiere au asistat, în stare de arest, atât Tudor Duma, cât și Vlad Pascu, pe care polițiștii de penitenciar i-au așezat separat, primul pe un rând de bănci eliberat special pentru el, iar pe al doilea în boxa arestaților. Angajații Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) au apreciat că este riscant ca tinerii să stea unul lângă altul.

Tânăr din anturajul lui Vlad Pascu, despre o petrecere la care toată lumea s-a drogat: „Mi-a spus că s-au plimbat cu o mașină prin București”
Tudor Duma, zis „Maru”. Foto: Dumitru Angelescu
SONDAJ. Mircea Geoană, lider cu 21%, Marcel Ciolacu pe locul al doilea, cu 17,2%. Elena Lasconi, scor dublu față de Nicolae Ciucă
Recomandări
SONDAJ. Mircea Geoană, lider cu 21%, Marcel Ciolacu pe locul al doilea, cu 17,2%. Elena Lasconi, scor dublu față de Nicolae Ciucă

Din discuțiile care au avut loc în sala de judecată rezultă că, inițial, R.I. era inculpat în dosarul de trafic de droguri al lui Tudor Duma, însă ulterior a dobândit calitatea de martor, cel mai probabil în schimbul unor informații.

Am ales să protejăm, în relatarea discuțiilor de la instanță, identitatea tinerilor din anturajul lui Vlad Pascu care nu sunt inculpați în această speță.

Judecător: Știți că dumneavoastră erați inculpat în acest dosar, fac această mențiune pentru a vă informa asupra calității în care veți fi audiat. Mențineți declarația de martor? Sunteți în relații de prietenie sau de dușmănie cu inculpatul Duma Tudor?

R.I.: Da, în trecut eram prieten cu Duma Tudor.

Judecător: Acum discutăm doar despre acea seară de aprilie, nu despre altceva.

R.I.: Eu mă cunoșteam cu Vlad Pascu din 2019, iar pe Tudor Duma îl știu tot din aceeași perioadă. În 2022 a existat o ceartă între cei doi, iar eu am rămas prieten cu Duma, deoarece Pascu nu este o persoană pe care să o mențin în anturaj. Pe cei doi i-am reîntâlnit în 2023. În aprilie 2023, am avut un impuls să consum droguri, așa că am vorbit cu Vlad Pascu să ne vedem. Ne-am văzut la mine acasă cu Vlad Pascu și Tudor Duma, apoi au venit R.L. cu încă o fată. Am luat două Uber-uri către strada Tipografilor, pentru că acolo e casa tatălui lui Vlad Pascu. Acolo au mai venit două persoane, A.C. și P.V.

Donald Trump susține că ofensiva din Kursk riscă să ducă la cel de-al treilea război mondial și numai el poate preveni acest scenariu
Recomandări
Donald Trump susține că ofensiva din Kursk riscă să ducă la cel de-al treilea război mondial și numai el poate preveni acest scenariu

Judecător: De ce v-ați dus acolo?

R.I.: Ne-am dus să ascultăm muzică și să ne facem varză!

Judecător (consemnează): „Ne-am dus să ascultăm muzică și să petrecem timp împreună”. S-a consumat ceva?

R.I.: Au fost sparte câteva pastile de oxicodonă de către Vlad Pascu și am început să tragem toți, în afară de A.C. și P.V. Eu am plecat cam pe la miezul nopții, știu că la câteva minute după ora 00.00 eram deja acasă. A doua zi, m-am întâlnit cu R.L., pe care eu în mod constant încercam să o îndepărtez de acel anturaj. Ea mi-a spus că la petrecere s-au consumat mai multe substanțe: amfetamine, oxicodonă. Și mi-a mai spus că s-au plimbat cu o mașină prin București.

Avocat: La dumneavoastră acasă s-au consumat droguri? Până să plecați toți pe strada Tipografilor.

R.I.: Vlad Pascu a spart o pastilă de oxicodonă și atunci cât am fost la mine acasă. Mi-a dat și mie o linie.

Avocat: Apreciați că Vlad Pascu este o persoană nesinceră, răzbunătoare, care își urmărește propriul interes?

Judecător: Respingem întrebarea…

R.I. (nu e atent și răspunde): Da, așa este!

Judecător: Am respins întrebarea!

Pascu, audiat ca martor: „Am consumat oxicodonă cu metamfetamină”

Anterior, adus din arest preventiv la proces pentru a fi audiat în calitate de martor, Vlad Pascu a relatat și el despre petrecerea din noaptea de 13 spre 14 aprilie 2023, însă n-a inclus partea cu „plimbarea” prin București, cu mașina.

Tânăr din anturajul lui Vlad Pascu, despre o petrecere la care toată lumea s-a drogat: „Mi-a spus că s-au plimbat cu o mașină prin București”
Vlad Pascu. Foto: Dumitru Angelescu

Judecător: În legătură cu acea seară de aprilie ce ne puteți spune?

Vlad Pascu: „În jurul prânzului eram în zona Obor, acolo unde locuiește R.I., mersesem să cumpăr niște aur. Eram cu Tudor Duma, R.L. și încă doi prieteni pe care nu-i cunoșteam. Am apreciat că acolo unde locuia R.I. erau condiții insalubre, așa că am plecat la mine acasă cu două mașini Uber.

Când am ajuns la mine acasă, Tudor Duma avea un plic cu 10 grame de metamfetamină, pe care se lăuda că a sustras-o de la o persoană. Pentru o asemenea cantitate trebuie să plătească 1.500 de lei. Tudor Duma a pus la dispoziție cantitatea de metamfetamină, pentru prizat. Din ea am prizat eu, R.L., R.I. și Tudor Duma.

Peste o oră a venit la mine acasă un dealer cu 40 de pastile de oxicodonă. Precizez că această tranzacție era programată de dinainte, fără legătură cu venirea acelor persoane la mine. O parte din pastile le-am pus la dispoziția grupului, pastile care s-au consumat cu metamfetamină.

În jurul orei 00.00, R.I. cu prietenii lui au plecat. Am rămas doar eu, cu R.L. și Tudor Duma. Tudor Duma a plecat în jurul orelor 3.00-4.00 dimineața. R.L. trebuia să plece tot atunci, dar în cele din urmă a plecat a doua zi, fiind luată de mama ei, noi apreciind că este mai bine să stea mai mult, să își revină din efectul substanțelor psihoactive”.

Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri anul trecut, după ce a intrat în plin cu mașina într-un grup de studenți pe drumul dintre localitățile 2 Mai și Vama Veche, a fost citat ca martor joi, 6 iunie, în procesul de trafic de droguri al dealerului Tudor Duma, zis „Maru”, de la care copiii de bani gata din București își procurau stupefiante.

Tudor Duma, zis „Maru”, rămâne încă două luni în arest preventiv

Avocatul dealerului de droguri al lui Vlad Pascu a arătat joi, 6 iunie, că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive și că acesta poate fi plasat în arest la domiciliu, deoarece „nu mai există niciun risc”.

În schimb, procuroarea de ședință a pus concluzii de menținere a lui Tudor Duma după gratii.

În ultimul cuvânt, Tudor Duma a declarat:

„Onorată instanță, vă cer să îmi schimbați arestul preventiv cu o măsură mai blândă, ca să mai pot să petrec timp cu familia mea până la o eventuala condamnare. M-aș angaja la firma la care am mai lucrat și aș lucra de acasă. Vreau să mă pregătesc mental pentru proces și pentru ce va urma”, a spus „Maru”.

Tribunalul București a respins cererea de plasare în arest la domiciliu formulată de avocatul lui Tudor Duma, zis „Maru”, așa că tânărul va sta încă două luni după gratii. Hotărârea judecătorului poate fi contestată la Curtea de Apel București.

Ce substanțe a consumat Vlad Pascu înainte de a produce tragedia din 2 Mai

Din referatul cu propunerea de arestare preventivă emis de procurori și admis de instanță rezultă că „Maru” este cel care furniza droguri prietenilor și apropiaților lui Vlad Pascu. Drogurile pe care tinerii le cereau preponderent sunt oxicodona, fentanylul, canabisul sau metamfetamina.

Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din Vama Veche, din data de 19.08.2023, a condus haotic cu viteze de până la 200 km/h de la miezul nopții până la ora 05.20, când a lovit în plin un grup de tineri, doi dintre aceștia fiind uciși pe loc, alți trei fiind răniți.

Tânăr din anturajul lui Vlad Pascu, despre o petrecere la care toată lumea s-a drogat: „Mi-a spus că s-au plimbat cu o mașină prin București”
Locul accidentului

Prietenii lui Vlad Pascu au relatat că acesta făcea drifturi și manevre periculoase, astfel încât doi dintre ei i-au cerut să îi lase să coboare din mașină.

Mărturiile prietenilor și ale victimelor lui Vlad Pascu se regăsesc în motivarea hotărârii judecătorului de cameră preliminară care a dispus începerea judecății pentru ucidere din culpă și alte trei infracțiuni.

Judecătoria Mangalia reține în documentul citat că Vlad Pascu conducea un autoturism decapotabil marca Mercedes, la bordul căruia s-a urcat după ce consumase un cocktail de droguri (cocaină, metamfetamină, ecstasy și trei feluri de anxiolitice).

Foto principala: Vlad Chirea

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

Lucaluca   •   12.06.2024, 05:57

Ce este mai clar că acest criminal a ucis niște tineri , drogat fiind la volan... Trebuia condamnat pe viață , imediat după această ,,ispravă".Ăsta este adevărul.

Teceneu   •   11.06.2024, 20:03

Interesant cum un judecator gaseste sinonimie intre "a se face varza" si "a petrece impreuna". Am putea spune ca la un botez la care au participat magistrati, toata lumea s a facut varza.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Știrileprotv.ro
Elevii îmbrăcați nepotrivit pentru mediul școlar pot fi dați afară de la ore. Ce se modifică din toamnă
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Orașul care devine centrul industriei de apărare a României. Se vor dezvolta două uzine importante și se vor repara aici vehicule ale armatei
FANATIK.RO
Orașul care devine centrul industriei de apărare a României. Se vor dezvolta două uzine importante și se vor repara aici vehicule ale armatei
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Patru zodii care pășesc cu dreptul în luna septembrie. Vine un val de vești bune pentru ele, chiar din prima săptămână
FANATIK.RO
Patru zodii care pășesc cu dreptul în luna septembrie. Vine un val de vești bune pentru ele, chiar din prima săptămână
Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Unica.ro
Andreea Esca, apariție rară în costum de baie, la 52 de ani. Vedeta de la Pro TV și-a etalat silueta în vacanța din Grecia! FOTO
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Soluţia găsită de fermieri, după ce oamenii refuză 300 de lei pe zi pentru a le culege fructele
Observatornews.ro
Soluţia găsită de fermieri, după ce oamenii refuză 300 de lei pe zi pentru a le culege fructele
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 29 august 2024. Leilor le vine inima la loc și pot respira ușurați, după o perioadă destul de confuză și de dificilă pentru ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI