Incidentul, surprins de camera de bord a vatmanului, a avut loc la ora 18:35, în stația de tramvai Țesătura Iași. Pe filmare se vede cum doi tineri se îmbrățișau în stație, iar apoi băiatul, neatent, a trecut prin fața tramvaiului care a fost la un pas să îl lovească.
O femeie aflată pe peron l-a atenționat pe băiat, care însă nu a avut nicio reacție. Când a văzut ce s-a întâmplat, femeia și-a făcut cruce, speriată.
„Eu oricum circulam cu viteză redusă, deoarece am trecut peste un macaz în zonă și abia se făcuse verde la semafor. Totuși, dacă el termina îmbrățișarea cu o secundă mai târziu, atunci exista riscul foarte mare să dau cu tramvaiul peste el”, a povestit vatmanul, potrivit Buna Ziua Iași.
„Femeia de lângă el a încercat să îl atenționeze și, când a văzut ce s-a întâmplat, și-a făcut cruce. A fost o minune între sincronizarea semaforului și îmbrățișarea băiatului, că altfel se putea întâmpla o tragedie. Pe filmare, ai impresia că era ceva distanță, însă în realitate a fost vorba doar despre câțiva centimetri. Nici nu a realizat ce se întâmplă, pentru că nu a întors capul să vadă tramvaiul”, a adăugat el.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Demradulescu • 08.11.2024, 16:47
Se spune că Iubirea este oarbă,dar să fi așa de orbit încât să nu mai vezi nici tramvaiul care dă peste tine,e grav;un control medical la mansardă nu i-ar strica.
Andan09 • 08.11.2024, 16:27
Dragostea, bat-o vina...! Sa fie mai atenti caci viata e un fir subtire...! Las, sa invete din asta, sa iubeasca fata, sa fie fericiti si sa faca bebei frumosi..!
Anaximene • 10.11.2024, 15:34
Andan09 • 08.11.2024, 16:27
Dragostea, bat-o vina...! Sa fie mai atenti caci viata e un fir subtire...! Las, sa invete din asta, sa iubeasca fata, sa fie fericiti si sa faca bebei frumosi..!
Nu vor face nici un fel de bebe, relatiile la varsta lor sunt pasagere. Omul isi putea pierde viata pt o prostie care la varsta lui poate parea cel mai important lucru din lume
Andan09 • 09.11.2024, 01:15
Andan09 • 08.11.2024, 16:27
Dragostea, bat-o vina...! Sa fie mai atenti caci viata e un fir subtire...! Las, sa invete din asta, sa iubeasca fata, sa fie fericiti si sa faca bebei frumosi..!
Si poate n-ar fi rau sa dea si vatmanul din talanga atunci cand trece pe langa o insula cu calatori sau intra in statie... zic si eu..