Un scandal între două grupuri de tineri a avut loc în fața unei pizzerii din oraș, în noaptea de 25 spre 26 decembrie. În bătaia generală, un tânăr de 30 de ani a fost înjunghiat în gât, iar după incident, persoanele implicate au fugit rapid. Norocul victimei a fost un echipaj de poliție aflat în patrulare care i-a acordat primul ajutor, anunțând și ambulanța, potrivit știri.botosani.ro.

În mai puțin de 24 de ore, polițiștii au identificat și
reținut cuțitarul, un bărbat de 33 de ani din Botoșani. Joi a
fost reținut pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor
iar vineri urmează a fi prezentat judecătorului pentru obținerea
mandatului de arestare.

„În urma probatoriului administrat și a cercetărilor
efectuate împreună cu polițiștii din cadrul Ipj Botoșani, au
rezultat următoarele: în noaptea de 25/26 12.2019, acesta, în timp
ce se află cu mai mulți tineri pe Bulevardul Mihai Eminescu din
municipiul Botoșani, pe fondul unui conflict spontan izbucnit între
aceștia, a lovit victima cu un obiect tăietor-înțepător în zona
gâtului, provocându-i răni”, a declarat Maria Carp, purtător de
cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Botoșani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News