Totul s-a întâmplat în noaptea de Crăciun, după o petrecere la care au participat mai mulți tineri, inclusiv cel acuzat acum de tentativă de omor.

„În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii rutieri din Costeşti, cu privire la accidentul produs în noaptea de 25 spre 26 decembrie a.c., în comuna Slobozia, au rezultat suspiciuni cu privire la intenţia tânărului de 20 de ani, din Ştefan cel Mare, de a-i lovi cu autoturismul pe cei 6 pietoni. Astfel, a rezultat faptul că evenimentul rutier s-ar fi produs în urma unui conflict spontan, iscat în timpul unei petreceri, între fratele şoferului şi o altă persoană, astfel că tânărul de 20 de ani, ar fi intrat cu autoturismul în 6 tineri care se aflau pe partea carosabilă (şi ei participanţi la petrecerea respectivă)”, au informat, joi după amiază, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Argeş.

Procurorul de caz şi poliţiştii de investigaţii criminale continuă cercetările pentru stabilirea circumstanţelor exacte ale producerii evenimentului şi luarea măsurilor legale.

După impact, şoferul a părăsit locul accidentului

„Poliţiştii l-au identificat la scurt timp după incident, pe şofer, ca fiind un tânăr de 20 de ani din Ştefan cel Mare, constatând că s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului, cu o alcoolemie de peste 0,40 mg/l în aerul expirat, iar testele rapide ar fi indicat un posibil consum de substanţe psihoactive. Şoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice”, au mai transmis oficialii Poliţiei Judeţene Argeş.

Cele şase victime, care au vârste cuprinse între de 16 şi 25 de ani, au fost duse la spital, trei dintre ele rămânând internate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News