Cornel Vereștiuc avea 38 de ani și era agent la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. Acesta se deplasa cu autoturismul pe direcția Brad – Deva și ar fi intrat pe contrasens, lovind în plin o mașină care circula din sens opus.

Trabantul condus de polițist a fost lovit în plin. Foto: ReplicaHd

„Un accident rutier grav a avut loc în urma cu puțin timp pe DN 76, pe raza comunei Șoimuș. Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Deva, care conducea un autoturism din direcția Brad spre Deva a pătruns pe contrasens și a intrat în impact frontal cu un autoturism, care circula din sens opus, fiind condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani.

Cornel Vereștiuc și mașina în care a murit. Foto: Facebook

În urma impactului a rezultat decesul conducătorul auto de 38 de ani și rănirea ușoară a unui pasager din autovehiculul condus de bărbatul de 40 de ani. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Urmărește-ne pe Google News