Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut, luni, pentru 24 de ore, şi au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Târgu Jiu, potrivit site-ului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj. Bărbatul este bănuit de săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
“Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că tânărul, în cursul lunilor aprilie şi mai, ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă către trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 42 şi 72 de ani, din municipiul Târgu Jiu, prin intermediul reţelelor de socializare. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului”, se arată în respectiva informare.
În cursul zilei de marţi, tânărul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, pentru a fi dispuse măsuri legale.