La o zi după uciderea unui șofer de curierat român în vârstă de 21 de ani, în apartamentul său din cartierul Schrebitz, din Ostritz, presupusul ucigaș (care are 25 de ani) s-a predat.

Un magistrat de la tribunalul districtual din Chemnitz a emis imediat un mandat de arestare pentru omor din culpă, împotriva bărbatului. Un al treilea român, care fusese arestat ca suspect duminică, chiar în casa în care a avut loc crima, a fost eliberat.

Procurorul-șef Ingrid Burghart a declarat: „Crima a fost precedată, aparent, de o dispută legată de bani. Suspectul a refuzat să facă vreo declarație până acum, iar arma crimei nu a fost încă găsită”.

Fapta sângeroasă s-a petrecut duminică seara. În timp ce poliția l-a arestat inițial pe colegul de cameră neimplicat, presupusul făptuitor a reușit să scape. Potrivit informațiilor Bild, acesta a ajuns la granița cu Austria, dar s-a oprit acolo și s-a prezentat la o secție de poliție.

În casa unde a avut loc crima locuiau trei români, victima, criminalul și bărbatul arestat inițial, toți trei colegi, șoferi curieri la o firmă din Ostritz, aproape de granița cu Cehia și Polonia.

Urmărește-ne pe Google News