Bogdan Chiriță, în vârstă de 21 de ani, care avea o fiică de trei luni, a murit luna trecută, la câteva zile după ce a fost izbit violent de un autoturism pe Clay Lane, în timp ce căra în brațe colete.
O campanie de strângere de fonduri demarată în memoria sa și pentru a-i susține familia îndurerată a ajuns la peste 18.000 de lire sterline strânse, după ce oameni cu inima bună din toată Marea Britanie au donat mii de lire sterline.
Bogdan, care era din Costești, Argeș, a fost implicat într-o coliziune cu un Nissan Note portocaliu pe 17 februarie, în jurul orei 14.00. A fost dus de urgență la spital, cu răni grave, dar a murit 4 zile mai târziu.
Florentina Roxana Duicin, care a lansat campania, a declarat: „Situația este complicată pentru partenera lui, deoarece ea a născut în urmă cu trei luni, iar acum ea și fetița au rămas singure și au nevoie de ajutorul nostru. Sper, prin această strângere de fonduri, să le putem oferi o mână de ajutor atât soției, cât și copilului”.
Autoritățile din Marea Britanie fac apel la oricine a fost martor la coliziune sau care a văzut oricare dintre părți înainte de incident, să ia legătura cu ofițerii de poliție.
Poți dona în campania pentru Bogdan AICI.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!