Cătălin a muncit mai mulți ani în Grecia, însă a decis să se întoarcă în țară. Lucra la o brutărie din Baia Mare, oraș în care și-a găsit și iubirea vieții.

Duminică seara, ieșise din tură și se îndrepta spre stația de autobuz pentru a merge acasă. Într-o clipă fatidică, tânărul a fost spulberat de o mașină.

Tânărul urma să se căsătorească

Șoferul care s-a urcat băut la volan a pierdut controlul și l-a izbit în plin pe Cătălin și pe alți doi pietoni pe care i-a rănit. Autoturismul s-a înfipt apoi în peretele unei case, scrie vasiledale.ro.

Cătălin a murit pe loc. Celelalte două victime, un tânăr de 20 de ani și o femeie de 30 de ani, au fost transportați la spital.

Cel care a provocat nenorocirea este un șofer din localitatea Baia Sprie. Bărbatul de 31 de ani a fost testat cu etilotestul. Polițiștii spun că șoferul a fost depistat cu o alcoolemie de 0,19 alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au demarat o anchetă pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

O altă tragedie a avut loc înainte de Crăciun. Un preot a fost găsit mort în altarul unei biserici din Pitești.

sursă foto: vasiledale.ro


Citește și De nouă ani, în rolul lui Moș Crăciun. Un tânăr actor din Buzău povestește cele mai triste experiențe: „Nu e ușor să vezi orfani bucurându-se că primesc o banană”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News