Taylen și Wyatt se plimbau de-a lungul unui drum forestier din Georgetown, în nord-estul Californiei, în căutare de coarne de cerb, când şi-a făcut apariţia o pumă.
„Taylen şi Wyatt au făcut ceea ce au fost mereu învăţaţi să facă, au ridicat braţele în aer pentru a da impresia că sunt mai mari” şi au ţipat în direcţia felinei, Wyatt aruncându-şi chiar rucsacul spre animal în încercarea de a-l face să se îndepărteze.
Felina de mari dimensiuni, care trăieşte în sălbăticie în California, s-a năpustit însă asupra celor doi fraţi şi, după o luptă la sol, a reuşit să-l muşte pe Taylen de gât.
Fratele său, Wyatt, care a suferit „laceraţii faciale grave”, a scăpat și a fugit pentru a alerta serviciile de urgenţă.
Autorităţile au descoperit la locul indicat de tânăr „o pumă ghemuită lângă o persoană aflată la pământ”. Au fost trase focuri de armă în aer pentru a speria animalul.
După ce au reuşit să se apropie, autorităţile au descoperit că „din păcate, persoana era decedată”.
Reprezentanţi ai Serviciului de Mediu din California şi un vânător din comitatul El Dorado au fost trimişi să găsească puma. Felina se afla într-un copac, la aproape 100 de metri de locul în care a fost găsit cadavrul lui Taylen, şi a fost împuşcată.
Exceptând tragedia de sâmbătă, autorităţile californiene au înregistrat 22 de persoane atacate de pume începând din 1986 şi trei decese, cel mai recent datând din 2004.
Specie „special protejată” în California din 1990, puma poate atinge 170 de centimetri lungime şi cântări până la 75 de kilograme.
FOTO: El Dorado County Sheriff’s Office (Facebook)