UPDATE, ORA 16.00 – După mediatizarea scandalului din localitatea tulceană Babadag, a fost nevoie de intervenția mascaților. Totodată, în Poliția Babadag au fost declanșate verificări interne.

Pentru a le aduce la audieri pe suspectele minore, s-a format la nivelul IPJ Tulcea o echipă complexă de polițiști de la Ordine Publică, Investigații Criminale și mascați de la SAS.

Anchetatorii au stabilit că fapta a fost comisă în 27 mai, iar faptul că până acum la în Poliția Babadag nu s-a aflat sub nicio formă despre acest scandal a ridicat semne de întrebare conducerii Inspectoratului de Poliție Județean  Tulcea.

În acest sens, reprezentanții IPJ Tulcea au informat că a fost declanșată o verificare în ceea ce privește modul de gestionare a sesizării acestui eveniment la momentul producerii lui.

Este vorba despre o verificare internă pentru a se stabili dacă de la data producerii faptei – 27 mai și până în prezent – nu a existat nicio plângere în acest sens sau a existat și atunci se poate vorbi despre neimplicarea vreunui polițist.


Știrea inițială

În filmarea postată pe Facebook, se vede cum o persoană care știa ceea ce urma să se întâmple filma ușa unui magazin. La scurt timp, trei persoane ies din magazin, ținând-o pe o tânără de păr. Ulterior, toate trei încep să o lovească cu pumnii și picioarele, încercând să îi smulgă părul din cap, iar când victima a căzut la pământ este practic călcată în picioare.

Urmează imagini cu puternic impact emoțional!

Deși la întreaga scenă asistă mai multe persoane, nimeni nu intervine.

După informarea cu privire la materialul apărut în mediul online, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au precizat că în acest caz a fost deschis un dosar penal.

„Ne-am autosesizat și a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru infracțiunile de loviri sau alte violențe, urmând a se identifica persoanele implicate în incident, precum și data producerii acestuia“ a declarat reprezentantul IPJ Tulcea.

Locuitorii din Babadag s-au arătat revoltați de ceea ce se întâmplă în oraș și se plâng că autoritățile nu fac nimic pentru a limita infracțiunile.

Citește și: VIDEO/ Gabriela Firea, huiduită pe Arena Națională. Primarul Capitalei a părăsit în grabă stadionul. Fusese avertizat să nu ia cuvântul