Tânără bătută de iubit pe o stradă din Dej, salvată de un jandarm aflat în timpul liber.
Jandarmul Darius Biriș se întorcea de la un meci de fotbal cu prietenii în momentul în care a văzut cum o tânără era strânsă de gât și lovită de iubitul ei pe o stradă din Dej, județul Cluj. Agresorul a încercat să îl lovească și pe militar care, însă, l-a imobilizat și a sunat la 112.
Sergentul major Darius Biriş are 23 de ani şi lucrează în Jandarmeria Cluj de 1 an şi 3 luni.
Sâmbătă, jandarmul se întorcea de la un meci de fotbal cu prietenii când în zona Pieţei Bobâlna din Dej a observat pe trotuar un bărbat care avea o discuţie aprinsă cu o tânără.
Deși se afla pe celălalt trotuar, Darius Biriş (foto) a oprit mașina deoarece discuția dintre cei doi degenerase. Tânăra striga după ajutor, în timp ce bărbatul o strângea de gât.
„În acel moment,
Darius a coborât din maşina în care se afla cu prietenul său
pentru a aplana situaţia conflictuală, dar agresorul a lovit-o cu
pumnul în faţă pe tânăra, care a căzut inconştientă pe
trotuar. Deşi jandarmul clujean şi-a declinat identitatea,
agresorul a încercat să îl lovească, încercând fără succes să
fugă, iar după o cursă de câţiva metri, Darius l-a prins şi l-a
imobilizat.
Darius l-a pus la pământ pe agresor, iar cu cealaltă mână a sunat la SNUAU 112 unde a cerut sprijinul unui echipaj de poliţie. În doar câteva minute, după sosirea poliţiştilor, jandarmul l-a predat pe bărbat, cunoscut se pare pentru antecedentele sale”, au precizat jandarmii clujeni.