De data aceasta am avut de-a face cu nişte tineri, însă cine se află în spatele acestei operaţiuni poate vom afla mai târziu. Acei copii ne vorbeau precum în şedinţele de partid, demagogia se simţea de la o poştă.

“Acum, odată intraţi în baza de date a PSD-ului, o să vedeţi că o să fie bine. O să vă mai sunăm şi la prezidenţiale, iar atunci vor fi mai mulţi bani”, ne-a spus fata care se ocupa cu racolarea potenţialilor votanţi ai PSD. “Anul trecut a plătit PNL-ul! Când am fost eu în secţie, veneau oamenii cu câte… trei buletine la un om. Eu eram tot la PSD atunci, dar n-aveam treabă cu ei. Preţul era tot 30 de lei”.

Stătea tot timpul pe telefoane. Cineva îi ţinea socoteală, câte persoane a convins şi care au fost banii pe care i-a promis. Era agitată: “Eu nici nu am votat, că nu am avut timp. Votez la sfârşit. Dar şi eu tot 30 de lei primesc, ca şi voi, nici mai mult, nici mai puţin. Mie nu mi s-a dat nici un ban pentru că am adus oameni. Depinde de cum te descurci… Dar e şi mare bătaie de cap. De o săptămână am tot pregătit totul, am fost la şedinţe, la partid… Crezi că e aşa uşor?”.

Am jucat şi un pic teatru şi ne-am arătat interesaţi de această “muncă”. Răspunsul a venit instantaneu: “Dacă vrei să faci şi tu ce fac eu, te bagi în partid. Dar trebuie să fii serios, de încredere”. Un tânăr, care ne-a spus că e din Câmpina şi care îşi vânduse şi el votul pentru 30 de lei, ne-a declarat: “Anul trecut, în vară, mie mi-a dat maşină candidatul PDL-ului, ca să adun lumea din oraş (n.r. – din Câmpina), să o aduc la vot. Şi mi-a dat patru milioane, iar cei pe care‑i aduceam primeau câte 200.000 de lei. Şi nici măcar nu a câştigat, a ieşit pe locul doi, că i-a făcut măgărie contracandidatul lui de la PSD”.

Citeşte şi: ”Ne-am  ‘vândut votul pentru 30 de lei”

 
 

Urmărește-ne pe Google News