Fata a fost înjunghiată în casa sa, după ce i-a deschis ușa unui vecin. El i-ar fi cerut un foc, apoi a atacat-o, fără explicație. Tânăra se afla în casă cu frații săi gemeni, în vârstă de 9 ani.  

Ea a ajuns în stare critică la spital. „Inițial, victima a fost preluată de un echipaj de prim ajutor de la Ambulanță, însă, ulterior, întrucât starea pacientei se agrava, a fost chemată în sprijin o altă ambulanță, cu doctor, care a efectuat, pe tot timpul transportului, manevrele specifice menținerii în viață a pacientei. Tânăra a fost adusă la UPU în șoc hemoragic, stop cardio-respirator, cu puls 0 și tensiune arterială 0. Echipa medicală de la Urgențe a intervenit prompt, în încercarea de a menține în viață rănita, fiind, din nou, nevoie de efectuarea manevrelor de resucitare”, transmite SJU Bacău. 

În acest caz, potrivit medicilor din Bacău, s-a acționat contra cronometru. Pacienta a ajuns în scurt timp la Blocul Operator. Acolo, o echipă pluridisciplinară a făcut eforturi susținute pentru salvarea tinerei. A fost nevoie de prezența întregii echipe de medici de la Secția de Chirurgie Vasculară și de alți doi medici ORL, din cauza complicațiilor.  

Din nefericire, fata a decedat după mai bine de două ore de eforturi intense din partea medicilor.  

Localnicii din Scorțeni spun că tânărul ar avea probleme psihice, nefiind prima dată când face o faptă de acest fel.  În urmă cu o lună, a mai atacat o altă tânără din comună.  

El este internat la psihiatrie în acest moment. Un dosar penal a fost deschis și se fac verificări în acest caz. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News