Incidentul șocant a avut loc sâmbătă, 30 martie, la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea Slobozia Ciorăşti, județul Vrancea.
Evenimentul a fost povestit de Cătălin Croitoru (foto), profesor de educație fizică la școala din satul Andreiaşu de Jos, cel care a salvat-o pe tânără de la moarte.
Bărbatul a spus că sâmbătă a mers să-și viziteze bunica, iar pe drum, la trecerea la nivel cu calea ferată din Slobozia Ciorăști, a văzut o fată dezbracată care mergea pe șine.
„Când am ajuns în dreptul căii ferate, cam pe la 14:20 -14:30, deși bariera nu era lăsată în jos, eu obișnuiesc să mă asigur. M-am uitat în stânga, liber. M-am uitat în dreapta, văd o fată dezbrăcată pe mijlocul liniei ferate. Am dat repede mașina înapoi și am coborât din mașină. Am luat telefonul, am apelat 112 și mi s-a spus că apelul a fost înregistrat și că vor sosi echipajele speciale. De față mai era un bărbat ce lucra pe un buldoexcavator și un soldat, ce lucra la depozitul de armament.
Acesta a venit lângă mine și am hotărât amândoi să ne ducem să o salvăm. Nu era timp de așteptat și de făcut poze. Viața ei depindea de noi! Nici bine nu am închis telefonul că bariera se lăsa în jos și semnalele acustice au pornit. Inima mea bătea mai tare când am auzit că vine trenul și fata se îndepărtase de noi. Împreună cu soldatul am alergat înspre ea. Cam 500 de metri.
Ne-am apropiat la aproximativ 10 metri de ea și am încercat să o convingem să plece din acel loc, de bună voie. Dar a țipat la noi, ne-a spus să o lăsăm în pace și că nu avem niciun drept asupra vieții ei! Ba chiar va chema poliția dacă nu o lăsăm în pace. M-am uitat la soldat și i-am zis: „Hai! Tu o apuci de o mână, eu de o mână și o tragem pe cealaltă linie“.
În ultimele secunde, am tras-o pe cealaltă linie și am ținut-o strâns până a trecut trenul. I-am dat repede puloverul meu, că ea era dezbrăcată complet și după ceva timp a venit și o mașină de poliție.
Eu am întrebat-o ce s-a întâmplat, de ce vroia să se omoare și ea mi-a dat un răspuns pe care nu îl mai rețin exact, dar din câte am înțeles, mi-a vorbit ca și cum ea simțea că era posedată și că trebuia să se omoare. Fata avea cam 26 -29 de ani și părea o fată îngrijită. Probabil a suferit vreo depresie sau cine știe ce…”, a declarat Cătălin Croitoru pentru Monitorul de Vrancea.
Profesorul crede că a făcut un gest normal.
„Nu am ezitat să o salvez nici măcar o clipă! Mi-am zis că viața ei stă în mâinile mele! Nu mi-a fost frică de nimic. Am vrut doar să ajut un om și atât. Când am auzit că vine trenul, atunci am acționat imediat. Știam că nu mai este timp și totul trebuie să se întâmple repede și să se termine cu bine. Dumnezeu lucrează prin oameni, așa că, probabil, eu a trebuit să fiu omul care trebuia să fie acolo în acel moment“, a transmis Cătălin Croitoru, conform sursei citate.
sursă foto: 123rf
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro