Procurorii fac cercetări după ce o tânără de 29 de ani a murit, sâmbătă, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județenean Arad, notează aradon.ro. Surse medicale susțin că femeia era în stop cardio-respirator în momentul în care a fost adusă de doi bărbați la unitatea medicală.

Medicii au încercat s-o resusciteze, însă manevrele lor nu au readus-o la viață. Cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul tinerei.

Potrivit sursei citate, femeia care a murit în condiții suspecte este din Bacău, iar mașina cu care a fost adusă la spital ar fi fost înmatriculată în județul Bihor. Bărbații au plecat grăbiți din spital, după ce au aflat că prietena lor a murit.

Unul dintre aceștia le-a spus medicilor că tânăra a consumat droguri, fără să precizeze despre ce fel de substanțe a fost vorba.

Medicii au anunțat Poliția, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, Antonela Ianotă, a declarat, pentru sursa citată, că dosarul a fost repartizat unui procuror, urmând să aibă loc audieri.

Mai mult, medicii legişti urmează să realizeze autopsia pentru a stabili dacă tânăra a consumat substanțe periculoase.

sursă foto: aradon.ro


Citește și VIDEO | Mihai Șora, la aproape 102 ani: „De multe ori simt impulsul de a ieși în stradă, dar strada este goală, lumea a obosit”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News