Familia Ioanei Condea a reuşit să aducă acasă trupul neînsufleţit al tinerei care a murit luna trecută într-un azil din Germania. Rămăşiţele pământeşti ale fetei au fost depuse la biserica din satul său natal Bobolia, din comuna Poiana Câmpina. Tot acolo va avea loc şi slujba de înmormântare.

Reprezentanţi ai autorităților locale au declarat pentru Libertatea că Grațiela Condea, mama Ioanei, a mers luni la Primăria Poiana Câmpina pentru a încheia formalitățile necesare înhumării și a spus că ar vrea să o înmomânteze pe Ioana marți. Primăria nu a putut elibera însă certificatul de deces, întrucât este nevoie ca actele primite de familie de la autoritățile din Germania să fie traduse.

„Astăzi (n.red. – luni) mama fetei a venit la sediul primăriei pentru formalitățile și actele ce trebuie pentru a o înmormânta. Trebuie venit cu cel din străinătate, cu pașaportul mortuar, trebuie traduse, legalizate, cum prevede legea de stare civilă. Când va aduce actele vom emite adeverința de înhumare, ultima informație ar fi că mâine (marți – n.red.) ar aduce aceste acte”, au explicat funcționari ai primăriei.

Primarul localității, Alin Moldoveanu, a declarat pentru Libertatea că primăria va acorda un ajutor de urgenţă de o mie de lei familiei Ioanei Condea.

Primarul spune că un ajutor mai consistent, care ar fi putut fi acordat prin Consiliul Local, nu este posibil, întrucât bugetul pentru acest an nu a fost încă votat.

Între timp, mama Ioanei, Grațiela, care ultima dată și-a văzut fiica în urmă cu zece luni, a postat un mesaj sfâșietor pe Facebook.

„Dumnezeu să te odihnească în pace îngerul lui mami niciodată nu te voi uita”, sunt cuvintele de bun rămas scrise de femeie pe rețeaua de socializare.

Alături de aceste cuvinte, Grațiela Condea a postat mesajul: „Moartea cuiva drag îți lasă în suflet o durere pe care nimeni nu o poate vindeca”.

În 2014, Ioana Condea a fost snopită în bătaie de proxenetul Robert Tănase pentru că a refuzat să se prostitueze. Agresiunea a avut loc la scurt timp, după ce fata, convinsă de prietena ei cea mai bună, a plecat în Germania să lucreze într-un azil de bătrâni. A fost găsită inconștientă într-o cameră de hotel și, deși a fost operată pe creier, a stat în comă mai bine de patru ani. Fata a murit în 13 ianuarie, într-o clinică din Koln.

Proxenetul Robert Tănase a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru faptele sale şi îşi execută pedeapsa în Germania.

Citește și: COPIII SISTEMULUI / Smulși din familii și aruncați în centre de plasament! „Cadoul” sfâșietor făcut de stat, la majorat, orfanilor crescuți de asistenți maternali

 
 

Urmărește-ne pe Google News