După retragerea sa oficială din concursul sud-african, organizatorul unei alte competiţii, Miss Univers Nigeria, i-a oferit tinerei, care deţine două paşapoarte, unul sud-african şi altul nigerian, un loc în concursul din Nigeria.
Acceptată la concursul de frumuseţe organizat în această ţară, Chidimma Adetshina a fost încoronată sâmbătă Miss Univers Nigeria.
„A fost o călătorie grea pentru mine. Sunt mândră de mine şi cu adevărat recunoscătoare pentru dragostea şi sprijinul primit”, a declarat Chidimma Adetshina, la câteva minute după ce a câştigat concursul organizat în oraşul Lagos, capitala economică a Nigeriei.
„Este ceva ce mi-am dorit mereu să fac şi sunt cu adevărat mulţumită că am primit o a doua şansă pentru a reuşi acest lucru”, a adăugat Chidimma Adetshina.
Următoarea clasată în concursul de frumuseţe din Nigeria, Paula Ezendu, a declarat că „trebuie să punem cu toţii capăt xenofobiei”.
În Africa de Sud, detractorii au pus la îndoială naţionalitatea studentei la drept în vârstă de 23 de ani, din cauza originii sale paterne, şi, prin urmare, legitimitatea ei de a participa la concursul naţional de frumuseţe.
Controversele provocate de participarea ei la acel concurs au dus la deschiderea unei anchete privind cetăţenia sa, conform căreia mama ei ar fi furat identitatea unei femei sud-africane, potrivit Ministerului de Interne.
Respinsă în Africa de Sud, Chidimma Adetshina va reprezenta Nigeria – ţara cu cea mai mare populaţie din Africa – în concursul Miss Univers 2024, care va avea loc în luna noiembrie în Mexic.
FOTO: Profimedia
La început puţin apreciate în Nigeria din cauza tradiţionalismului unei mari părţi a societăţii, concursurile de frumuseţe au câştigat treptat în popularitate după victoria obţinută în 2001 de nigerianca Agbani Darego la o altă competiţie de acest tip, Miss World.