Nu mai puțin de 40 de ani de închisoare, în total, solicită procuratura spaniolă pentru un cuplu din Valencia acuzat că a violat o româncă, cu intenția ca aceasta să rămână însărcinată, iar ulterior să îi ia copilul.
Victima a dezvăluit că inițial i s-au oferit bani pentru a face asta, femeia din cuplul spaniol fiind infertilă.
În vârstă de 36 de ani, românca a povestit la procesul care are loc în Valencia că a mers în casa spaniolilor pentru a lucra ca menajeră, dar încă din prima zi acolo a devenit amanta bărbatului, care are 39 de ani. Totul cu încuviințarea soției acesteia. Cei trei au făcut sex împreună, recunosc toți.
După câteva săptămâni, cei doi i-au oferit 100.000 de euro pentru a rămâne însărcinată și a le da lor copilul, după naștere. Ea a refuzat și atitudinea celor doi s-a schimbat, bărbatul fiind deosebit de violent.
Românca nu le-a spus polițiștilor ce se întâmplă
A controlat-o pe româncă, a amenințat-o cu moartea și a lovit-o, atât de tare că vecinii au chemat de două ori Garda Civilă.
Numai că românca, înspăimântată, nu a îndrăznit să le spună agenților ce se întâmplă, de fapt.
Soția bărbatului a recunoscut că știa că el și românca se culcă regulat unul cu altul, că a acceptat asta deoarece îl iubește foarte mult, nu pentru că ar fi vrut să rămână gravidă menajera, pentru că ea însăși poate face copii.
Faptele au fost descoperite pe 29 iulie 2017, după un ultim atac în care inculpatul ar fi lovit-o în cap și ar fi amenințat-o cu un cuțit. Victima a reușit să-i telefoneze mamei și i-a spus ce se întâmplă.
Polițiștii care au venit la domiciliu după ce au fost alertați de mama victimei spun că românca era foarte supărată și părea că se află sub influența unui tip de drog.
Agenții nu au găsit niciun test de sarcină în clădire, deși l-au auzit pe acuzat comentând cu soția lui că nu vor mai putea avea un copil cu victima, pentru că acum o vor da afară din casă.
Procuratura cere pedeapsa de 21 de ani de închisoare pentru bărbat și 19 ani pentru soția lui.