Polițiștii au fost alertați miercuri dimineaţa de un prieten al victimei care venise să o viziteze, scrie alba24.ro. Bărbatul ar fi găsit ușa întredeschisă și pe fata moartă în dormitor, plină de sânge. Din primele cercetări, efectuate la faţa locului, a reieşit faptul că fata fost înjunghiată de mai multe ori în zona cervicală. Apoi, criminaliştii au căutat peste tot indicii care să-i conducă la făptaş, timp de mai multe ore accesul în bloc fiind restricţionat de autorităţile de anchetă. Oamenii legii au răscolit inclusiv tomberoanele de gunoi din zona blocului.
Medicii legiști au confirmat joi faptul că tânăra a fost ucisă cu sânge rece, potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, Marius Ungureanu. Alina Tănăsie prezenta mai multe lovituri de cuțit în zona superioară a spatelui, cercetările continuând pentru identificarea criminalului.
Potrivit informaţiilor de pe paginile web dedicate serviicilor de escortă, Alina Bianca Tănăsie folosea numele de Mira şi se recomanda drept o tânără dulce, simpatică, discretă şi jucăuşă. Ea s-ar fi născut în Drobeta-Turnu Severin însă înainte de se muta la Alba Iulia a locuit în Arad, potrivit detaliilor publicate de aceasta pe un site de socializare pe care, de altfel, marţi seară, cu doa câteva minute înainte să fie ucisă postase o fotografie care conține mesajul „Doamne, îți mulțumesc pentru tot ce am!”, conform sursei citate.
Sursa foto: alba24.ro/facebook.com
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro