ComenteazăÎntr-o duminică însorită, pe 5 decembrie, cu trei zile înainte să împlinească 26 de ani, ciclistul de performanță Vlad Dobre alerga în Piatra Craiului, masivul în care se află orașul lui natal, Zărnești, la 30 de kilometri de Brașov.
În jurul orei 15.30, o femeie a strigat după ajutor pentru un bărbat rănit. Când Vlad a ajuns la el, acesta i-a spus că l-a atacat o viperă, ceea ce sportivului i s-a părut ciudat, având în vedere perioada anului.
Nici nu a crezut că a fost vorba despre un șarpe, până când, după ce l-a ajutat pe turist să se ridice, și-a dus mâna la față. Sportivul medaliat la competiții naționale și internaționale a explicat cum și-a dat seama că avea venin pe mănuși și cum a decurs salvarea bărbatului.
Libertatea: Te antrenezi des pe munte sau atunci a fost o excepție?
Vlad Dobre: Da, am practicat ciclism de performanță, iar acum continui la un nivel mai scăzut. În perioada iernii, nu prea am ce să fac altceva: merg și alerg pe munte. În ziua respectivă alergam.
– Cum ai aflat că în apropiere era un bărbat pe care îl atacase o viperă?
– El mai era cu încă două doamne, una mergea mai în față, cealaltă mult mai în spate, nu urcau în grup. Cea din față, la câteva sute de metri de mine, a strigat după ajutor. M-am dus repede, zicea că bărbatul a pățit ceva, căzuse. Am întrebat-o dacă a sunat la 112, încă nu apucase, după aceea a vorbit vreo 10-15 minute (cu operatorul Serviciului de urgență – n.red.), timp în care eu am ajuns la bărbat. Mi-a spus că l-a mușcat o viperă, n-am prea crezut până după vreo jumătate de oră, când mi-am dus mâna la nas – cred că aveam venin pe mănușă – și a început să mă usture gura și toată fața, usturimea a ținut vreo șase ore. M-am speriat și eu un pic, m-am spălat cu zăpadă pe față, pentru că nu știam prea multe despre cum acționează veninul.
Au coborât pe jos 40 de minute până la o cabană
– El ți-a putut da detalii despre ce i se întâmplase?
– Da, mi-a spus că, înainte cu câteva minute să ajung la el, l-a mușcat o viperă în zona intercostală și că l-a stropit cu venin pe față. În timp ce mergea pe creastă se ținea cu mâinile de pietre și dintr-o crăpătură de stâncă a sărit cumva vipera, deci nu era pe sol. Vipera l-a prins de tricou cu colții, l-a mușcat superficial – purta o bluză subțire, pentru că sus era destul de cald.
Nu a văzut-o, doar a auzit sunetul caracteristic șerpilor. Viperele nu scuipă venin, a țâșnit probabil când bărbatul s-a răsucit și șarpele încă avea un colț prins de bluza lui. Atunci, el s-a speriat, a căzut pe pietre și s-a lovit. După ce a căzut, veninul a intrat în contact cu rănile, pentru că acesta a pus mâna pe piele, să vadă unde s-a rănit. S-a frecat și la ochi. În scurt timp, au început durerile și usturimile de ochi. Pentru că avea o mică trusă medicală, i-am dezinfectat și bandajat o rană. L-am ajutat să se îmbrace cu geaca și am început să coborâm de la 2.200 de metri.
– Ai mai vorbit la 112 sau te-ai mai sfătuit cu cineva?
– Am sunat un prieten salvamontist să îl întreb cum să facem. Se lăsa seara, eu nu eram echipat să stau pe munte până mai târziu, purtam echipament de alergare. Mi-a spus să-l duc la refugiu, că vine și el cu alți salvamontiști.
Sus, bărbatul nu putea să stea liniștit, fiind conștient că era gravă situația. I-am luat rucsacul în spate și am plecat la vale. Era bine echipat, avea și colțari; se făcuse pe alocuri ghețuș și trebuia să fim atenți.
La Cabana Curmătura am ajuns cam în 40 de minute. A putut să meargă, dar spre sfârșitul drumului i s-au cam înmuiat picioarele, l-am ajutat să depășească obstacolele. Urla de durere. De acolo, ne-a dus cabanierul, pe care îl sunase Salvamontul, cu o mașinuță de teren la întâlnirea cu salvamontiștii. Cu ei ne-am întâlnit între Zărnești și Curmătura. Salvamontul l-a dus în Zărnești, iar o salvare, la spitalul din oraș și după aceea, la Brașov la urgențe.
– Cum ți s-a părut intervenția 112?
– A fost OK, cred că ar fi putut să preia mai repede când a sunat doamna aceea.
– Au vorbit la telefon și despre posibilitatea să trimită un elicopter SMURD?
– Nu știu sigur. Era 16.00, urma să se lase seara…
„Nu a primit ser antiviperin, nu a fost necesar”
– Bărbatul pe care l-ai ajutat era turist?
– Da, am povestit cu el, sprijinul meu a fost mai mult moral, să mai uite de durere. E din București, consilier juridic, în vârstă de 49 de ani. Are un copil de 11 ani, soția lui decedase, cam atât știu.
– Ai aflat cum s-a simțit după ce a primit îngrijiri la spital? Știi dacă medicii i-au administrat ser antiviperin?
– Am vorbit acum câteva zile, își mai repeta niște analize și ar mai trebui repetate peste câteva săptămâni, să fie sigur că nu a rămas vreun pic de venin în corp. E destul de toxic. Nu a primit ser antiviperin, nu a fost necesar.
– Ai mai văzut vipere pe munte până acum?
– Da, dar nu știam că sunt chiar atât de periculoase, sunt practic niște șerpișori. Prima oară am văzut una acum patru-cinci ani destul de departe de mine. Și chiar toamna asta, când eram la muncă pe teren, am văzut una foarte bine camuflată, am trecut pe lângă ea, mai să o calc. Stătea la soare și am deranjat-o. Știu să ofer primul ajutor în cazul unei mușcături de viperă, pentru că am făcut două cursuri, unul chiar la facultate.
A participat și la concursuri internaționale
– Spuneai că nu mai practici ciclism de performanță. Din ce cauză?
– De șase luni lucrez ca inginer silvic și am început și o a doua facultate, de kinetoterapie. În plus, fac naveta două ore. La noi în țară e greu să trăiești doar din ciclism.
– Când te-ai apucat de ciclism?
– La 10 ani, la un club din Zărnești. Atunci era mai mult o joacă; pe la 13-14 ani am luat sportul mai în serios și mi-am propus să ajung senior și campion național. Fără sacrificii nu poți să faci performanță, am renunțat la timpul cu prietenii, cu familia, la un moment dat la o relație mai serioasă. Școala trecea automat pe locul doi în perioada mea de maximă performanță. Mă antrenam în medie patru ore pe zi, câteodată aveam și două antrenamente.
– La câte competiții te înscriai într-un an?
– La 40 de competiții naționale și internaționale. În ultimii ani am fost în Croația, Italia, Albania. Am două locuri doi la competiții internaționale de seniori desfășurate la Miercurea Ciuc, în 2018 și 2019. Familia m-a susținut în permanență, altfel nu cred că reușeam. M-au sprijinit și financiar la început, când nu prea aveam echipamente și biciclete.
La noi e un sport destul de slab dezvoltat și e și costisitor, o bicicletă poate să ajungă la 10.000 de euro. Nu e de ajuns una, e posibil să ai nevoie de două, dar și de echipamente pentru temperaturi scăzute, respectiv ridicate. Acum, sportul e doar un stil de viață, sunt în echipa Nomad Merida Cst, îmi place să mă antrenez pentru concursuri, să lupt pentru un scop anume și să-mi mențin moralul ridicat.