Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), în ziua următoare, după ce tânărul a decedat, a fost efectuată autopsia medico-legală, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”.
Anchetatorii au hotărât să înceapă urmărirea penală faţă de agentul de poliţie al Secţiei 10, în urma analizei necropsiei şi a cercetărilor făcute de procurorii de la PTB şi de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, anunţă Mediafax.ro.
„Agentul de poliţie în cauză are calitatea de inculpat şi este cercetat în stare de arest preventiv, măsură dispusă de Tribunalul Bucureşti la data de 11.03.2014. Anterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore”, informează Parchetul.
După incidentul din 4 martie, Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu, a dispus, imediat verificări cu privire la modul de respectare a procedurilor legale de către întregul personal al secţiei.
„Imediat după producerea incidentului din data de 4 martie, au fost demarate verificări cu privire la modul de respectare a procedurilor legale de către întregul personal al Secţiei 10 Poliţie, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă”, a relatat Poliţia Capitalei prin intermediul unui comunicat.
Tânărul care încasa taxe de parcare ilegal în Bucureşti a murit în sediul Secţiei 10 de Poliţie, după ce a fost ridicat de către poliţişti de pe bulevardul Decebal, au comunicat oficiali din Poliţia Capitalei.
Tânărului i s-a făcut rău şi a început să vomite în timp ce se afla în sala de instructaj. La faţa locului au ajuns două ambulanţe SMURD. Medicii au încercat să-l resusciteze dar în scurt timp, i s-a declarat decesul. Se pare că acesta avea probleme cardiace şi era infectat cu HIV şi virusul hepatitei C, iar la momentul decesului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.