„Deocamdată, s-a prevalat de dreptul de a nu da nicio declaraţie. Urmează ca pe parcurs să dea o declaraţie. Starea lui de spirit este una proastă. A realizat ce a făcut, îi pare rău, plânge întruna. A fost o greşeală, îi pare foarte rău şi urmează să tragă consecinţele”, a declarat Luminiţa Popescu, apărătoarea tânărului de 19 ani.

„Va suporta rigorile legii. Nu este uşor să ai pe conştiinţă doi copii morţi. Din partea părinţilor există această deschidere de a ajuta aceşti copii care sunt în spital şi bineînţeles de a lua legătura cu familiile celorlalţi”, a mai afirmat aceasta.

Conform avocatei, clientul său nu este fiul unor oameni cu bani, informație vehiculată în presă.

„A realizat ulterior ce a făcut. Îi pare rău. Nu este nici tipul de persoană care s-a vehiculat în zona online, tot ceea ce s-a scris şi s-a spus au fost informaţii de pe anumite imagini. Nu este fiu de beizadea (…). Părinţii nu sunt oameni cu bani care nu au ce face cu ei şi îi dau copilului să se drogheze, sub nicio formă. Sunt nişte oameni simpli, normali. (…) Am spus că sunt oameni simpli, oameni care nu au crescut un copil răsfăţat, căruia i-au dat bani pentru droguri”, a spus ea.

Avocata a adăugat că tânărul „a recunoscut că a consumat droguri” și că „urmează să vedem acum persoana care i le-a dat”.

„Este o poveste mult mai lungă, mult mai gravă, din punctul meu de vedere şi urmează a se descoperi ce s-a întâmplat”, a precizat Luminița Popescu.

Întrebată dacă a fost pentru prima oară când tânărul pe care îl reprezintă a consumat droguri, ea a răspuns: „Da, din câte am înţeles, nu este consumator. Le-a primit în Vama Veche”.

Potrivit avocatei, părinții clientului său „sunt distruși” în urma celor întâmplate. „Ce poţi să spui, ca părinte, în situaţia de faţă? Tatăl ştia că merge în Vama Veche, mama nu ştia. Problema este că ce am vrut să clarific că ceea ce s-a spus şi s-a scris nu este real. Şi corect atât pentru părţile vătămate, cât şi pentru el ca inculpat ar fi ca aceste informaţii să fie cât de cât apropiate de realitate”, a mai spus apărătoarea.

De asemenea, ea a menționat că maşina implicată în accident aparţine tatălui tânărului. „Tatăl lui are două maşini, maşina pe care aţi văzut-o în fotografiile de pe Facebook este maşina tatălui. Maşina pe care o conducea este tot a tatălui. El nu are nimic pe numele lui”, a precizat Luminița Popescu.

Tânărul de 19 ani, reprezentat acum de Luminița Popescu, a intrat într-un grup de pietoni sâmbătă dimineață. În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc, iar alte 6 persoane, toate cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost lovite.

După accident, șoferul a fugit, dar a fost prins de polițiști la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Acolo, el a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Judecătoria Mangalia a decis duminică arestarea preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 19 ani.

În faţa anchetatorilor, acesta a spus mai întâi că a plecat de la locul accidentului pentru că a crezut că a lovit o pasăre. Apoi s-a răzgândit și a spus că a lovit o vacă.

Tot duminică, familiile celor doi tineri uciși în accident au făcut declarații în fața presei, la Mangalia, unde au venit să ridice de la morgă trupurile neînsuflețite.

Tatăl fetei ucise a acuzat Poliția că nu l-a contactat pentru a-l anunța de accident, în timp ce unchiul băiatului decedat a precizat că familia își dorește doar „să se facă dreptate”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News