Medicii de aici îl vor supune unor teste și analize pentru a afla, pe de-o parte, dacă aseară, când și-a ucis unchiul, era sau nu drogat, iar pe de altă parte specialiștii trebuie să afle dacă individul a avut discernământ în momentul crimei. Numai după ce se va afla rezultatul expertizei psihiatrice, polițiștii și procurorii vor putea continua ancheta în acest caz.

Aseară, în jurul orei 19.00, un tânăr de 22 de ani, despre care vecinii spun că obișnuia să se drogheze, și-a bătut și înjunghiat mortal unchiul, un fost ofițer de armată, în vârstă de 55 de ani. Din cauza unui conflict spontan, tânărul a pus mâna pe un cuțit, și-a înjunghiat ruda în ceafă după care a continuat să o lovească cu bestialitate, cu pumnii, în special în zona capului, deși victima agonize, într-o baltă de sânge.
S-a năpustit apoi asupra nevestei bărbatului de 55 de ani, pe care a crestat-o cu cuțitul în jurul capului. Aceasta s-a salvat în ultimul moment, refiugiindu-se la un vecin. Tânărul de 22 de ani a fugit apoi, fiind liber, pe străzile Buzăului, timp de o oră. A fost prins de jandarmi în Parcul Crâng, încătușat și dus la audieri.

Vecinii familiei peste care s-a abătut nenorocirea știu cu toții că tînărul care a făcut aseară moarte de om era consummtor de droguri. Oamenii spun de altfel că acesta era motivul deselor scandaluri din familia tînărului. Unchiul băiatului îi reproșa că se droghează și îi cerea să se oprească și să facă ceva cu viața lui în timp ce mama tânărului care lucrează în București îi trimitea bani ca să aibă pentru a se întreține, bani pe care însă el îi cheltuia pe droguri, cel mai probabil.

Nenorocirea de aseară vine după un șir lung de evenimente în centrul cărora s-au aflat pe tinerii din Buzău care consumă etbobotanice sau droguri. În urmă cu circa 3 săptămâni, un tânăr de 18 ani a murit din cauza etnobotanicelor iar alți 8 tineri, unii de doar 15-16 ani, au ajuns la spitalul din Buzău din cauza consumului de substanțe psihoactive.


Citește și: EXCLUSIV/Culisele unei familii fericite!  Mirela Vaida: “După o relaţie de aproape 15 ani, suntem la un alt capitol!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News