Băiatul și presupusul său complice, în vârstă de 15 ani, au fost identificați de polițiști încă de duminică seară, după ce au jefuit o bătrână în apropierea unui bloc din zona Griviței din Brașov.

„Faţă de tânărul în vârstă de 16 ani s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ. Faţă de celălalt s-a luat măsura internării într-un centru de primire minori, urmând a se stabili dacă a avut discernământ la data comiterii faptei”, au declarat reprezentanţii IPJ Braşov, conform Mediafax.ro.

Potrivit polițiștilor, pensionara tâlhărită are 84 de ani.

Duminică, un localnic a publicat o înregistrare video, surprinsă de camerele de supraveghere, în care un tânăr smulge o plasă din mâinile unei bătrâne care abia merge pe stradă.

„Duminică, în jurul orei 14.00, Poliţia a fost sesizată cu privire la cele surprinse de camera de supraveghere. Se desfăşoară cercetări şi activităţi investigative, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Fapta a fost comisă pe strada Griviţei. Nu a fost sesizată de partea vătămată”, a precizat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.


Citește și Cum i-a pus la colț un judecător de la Tribunalul București pe procurorii Parchetului General! Motivarea incredibilă în care instanța îi ia pur și simplu peste picior pe anchetatorii dublei crime de la fabrica de ciment!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News