Tânărul care a suferit arsuri cumplite în timpul incendiului devastator de la o fabrică din Orăștie, din date de 12 septembrie, a murit miercuri. Inima sa a încetat să mai bată, scrie opiniatimisoarei.ro, miercuri în jurul orei 15.00, pe cand era internat la Clinica de Arși de la Casa.
Pacientul ajunsese acolo cu arsuri grave pe mai bine de 80% din suprafața corpului și înca de la început medicii au fost rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire. El fusese supus mai multor intervenții chirurgicale, inclusiv grefe de piele.
”Pacientul in varsta de 27 de ani a decedat astazi, pe sectia de chirurgie plastica, in urma unei insuficiente de organe. Intreg colectivul de la Sectia de Chirurgie Plastica a facut tot ce era omeneste si medical posibil pentru a-l salva, insa, din nefericire, arsurile pe care le-a suferit au fost in proportie de peste 80%, astfel ca inca de la inceput pronosticul in ceea ce priveste sansele de supravietuire a fost rezervat”, a declarat pentru sursa citată Andreea Sicoe-Borboros, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Timișoara.
Citește și: EXCLUSIV/ Interpreta sultanei Kosem este cel mai bine plătită actriță din Turcia. Ia 20.000 de euro doar pe un episod