Instanța a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe Lângă Judecătoria Lipova de arestare preventivă pentru 30 de zile a tânărului de 18 ani care a fost implicat în tragedia de la Lacul Ghioroc, după ce anchetatorii au stabilit că, de fapt, mașina fusese condusă de unul dintre băieți, și nu de o fată, așa cum se credea inițial.
Șoferul va rămâne după gratii pentru următoarele 30 de zile. Anchetatorii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
„Sunt curat, mi-am recunoscut fapta!”, a mărturisit tânărul de 18 ani care inițial a spus că cele două fete care au murit înecate se aflau pe locruile din față, deci implicit că una dintre ele se afla la volanul mașinii care a plonjat în lac, notează aradon.ro.
Polițiștii au adunat probe care l-au făcut pe celălalt tânăr de 27 de ani, care stătea pe bancheta din spate și care a scăpat cu viață din accident, să mărturisească în final adevărul despre prietenul lui.
Inițial, tânărul de 18 ani arestat preventiv nu a recunoscut că el conducea mașina care a căzut în lac și în care și-au găsit sfârșitul cele două fete, Adelina și Laura.
După ce și-a petrecut noaptea în arest, tânărul și-a recunoscut fapta în fața judecătorului, mărturisind că a rugat-o pe proprietara mașinii să-l lase și pe el să conducă pe acel drum agricol, iar aceasta l-a lăsat. La un moment dat, tânărul, care nu avea permis și, totodată, consumase alcool, a accelerat, pierzând controlul volanului și plonjând cu autovehiculul în apa rece și adâncă a lacului.
Cei doi tineri au reușit să se salveze, însă în prima fază nu au spus că în mașina căzută în lac mai sunt două tinere.
În 20 mai, o maşină în care se aflau patru tineri a plonjat în lacul Ghioroc, din Arad. Doi băieţi au reuşit să se salveze, în timp ce alte două victime au fost scoase după 25 de minute din maşină, iar medicii au început manevrele de resuscitare.
După două ore, tinerele au fost declarate decedate. Fetele au fost găsite pe locurile din față ale mașinii, astfel că s-a crezut că autoturismul a fost condus de una dintre fete.
Citește și: VIDEO | Unde a fost închisoarea CIA din România
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro