„Mi-e foarte greu să aleg cinci destinații preferate, dar aș merge cu Portugalia, Cipru, Spania, Austria și Croația. Sunt destinații turistice celebre, dar cred că sunt faimoase din motive întemeiate”, a declarat Luca.

El a explicat de ce preferă Cipru și Spania. 

„Sunt un fan al locurilor calde în detrimentul celor reci, așa că prefer să petrec timp în sudul Europei, în general. Toate țările mediteraneene au, în opinia mea, cea mai bună vreme și iubesc bucătăria mediteraneeană în ansamblu: mult ulei de măsline, roșii uscate la soare și legume proaspete. Îmi plac vibrațiile relaxante ale regiunii mediteraneene, iar Cipru este una dintre țările mele preferate, deoarece oamenii sunt printre cei mai prietenoși din lume”, a spus Luca.

Pe lângă lista cu primele cinci destinații preferate, Luca îi îndrumă pe călători să descopere și „bijuteriile ascunse” ale Europei.

„Există comori ascunse peste tot. Coasta Muntenegrului, de exemplu, este uimitoare, iar Macedonia de Nord îmi place foarte mult”, a mai spus influencerul.

Ce spune despre România

Slovenia este excelentă pentru munți și drumeții și, cu siguranță, o alternativă mai ieftină decât Elveția sau Austria, a mai spus acesta.

„Dați o șansă și unor locuri precum România sau Bulgaria. Au plaje uimitoare, oameni minunați, orașe interesante, mâncare grozavă și sunt adesea mai accesibile”, a mai spus Luca.

„Albania, Kosovo și Serbia sunt, de asemenea, comori subestimate. Ah, și vizitați Sarajevo (capitala Bosniei și Herțegovinei) pentru a afla totul despre istoria acesteia. Toate aceste locuri sunt super- accesibile”, a conchis Luca.

Urmărește-ne pe Google News