„Garda Naţională de Mediu este în prezent în control atât la Primăria Sectorului 1, cât şi la operatorul de salubritate pentru a stabili încălcări ale legislaţiei şi obligaţiile de mediu care revin fiecărui actor în parte”, a transmis, luni, ministrul, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei pe care o conduce.

Înțeleg că sunt diferențe juridice între cele două entităţi, dublate şi de lipsa dialogului, însă acestea nu au voie să se răsfrângă asupra mediului şi asupra populaţiei plătitoare pentru aceste servicii. Acestea trebuie lămurite între cele două entităţi, dar pe fundalul unui flux continuu al colectării, exact aşa cum legea îi obligă.

Tanczos Barna:

Tanczos Barna a discutat cu primarul sectorului 1, Clotilde Armand, cât şi cu operatorul de salubritate Romprest pe tema situaţiei colectării, sortării şi depozitării deşeurilor populaţiei din sectorul 1 al Capitalei.

„Cele două întâlniri la care am participat astăzi se traduc nu doar într-un blocaj în teren, dar şi într-un blocaj în dialogul celor două entităţi. Le-am transmis tuturor participanţilor ceea ce spun deja de atâtea zile şi anume că legea prevede obligaţii clare, fără echivoc, atât pentru autoritatea locală, cât şi pentru prestatorul de servicii de salubritate”, a mai transmis ministrul mediului.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Aceştia, împreună, au obligaţia să asigure serviciile de colectare, sortare şi depozitare a deşeurilor pentru evitarea oricărui risc ecologic.

Ministrul mediului:

Tánczos Barna a precizat că cele 6 sectoare ale Capitalei, împreună cu Primăria Generală, „trebuie să găsească urgent soluţii pentru tratarea şi depozitarea deşeurilor din Capitală şi să urgenteze elaborarea sistemului integrat de management al deşeurilor pentru ca Bucureştiul să nu intre într-un impas ecologic”.

Scandalul legat de ridicarea deşeurilor

Pe 1 iunie, Romprest a anunțat că operatorii stațiilor de sortare/tratare a deşeurilor colectate şi transportate de către companie au limitat activitatea din 22 mai, iar începând cu 1 iunie au suspendat-o integral, din cauza neachitării serviciilor prestate în beneficiul sectorului 1.

Astfel, trei zile mai târziu Clotilde Armand, edilul sectorului 1, a solicitat Prefecturii București să ia măsuri și să decreteze stare de alertă sanitară.

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a anunțat că mai aşteaptă informații pentru a lua o decizie privind starea de alertă sanitară din sectorul 1.

„La acest moment, nu am luat încă o decizie, în sensul acceptării sau nu a solicitării, pentru că nu am încă toate datele. Am primit parțial de la Agenția de Mediu un răspuns, DSP a luat măsuri împotriva prestatorului (n.red. – Romprest) și a amendat prestatorul cu 4.000 de lei”, a precizat prefectul, luni.

Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO
Recomandări
Primele clipe ale dezastrului din Spania. Șoferii din Valencia așteptau liniștiți la semafor | VIDEO

De asemenea, o decizie privind instituirea stării de alertă ar putea fi luată, marți, a anunțat prefectul într-o intervenție la Digi24.

Compania Romprest, sancționată de Poliția Locală

Poliţia Locală Sectorul 1 a anunțat, luni, că a sancţionat compania Romprest Service.

„Cele mai mari sancţiuni, în valoare de 60.000 de lei şi de 80.000 de lei, au fost pentru nerespectarea notificărilor autorităţii contractuale, după ce compania Romprest nu a ridicat depozitele de deşeuri”, se arată în comunicatul Primăriei Sector 1.

Duminică, 6 iunie, Romprest a început să ridice gunoaiele din sectorul 1.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI