Reacția vine după ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, 15 februarie, că „există semnale că Ucraina face lucrări de dragare a canalului Bâstroe”, iar MAE a anunțat că va sesiza Comisia Europeană.

În declarația făcută joi, Tanczos Barna și-a exprimat speranță că situația va fi rezolvată pe căi diplomatice de comunicare cu partea ucraineană, dar a dat asigurări că va interveni în caz de încălcare a legii.

„Ministerul Mediului va urmări aceste proceduri bazate pe convențiile europene și internaționale și vom împiedica toate lucrările care vor afecta biodiversitatea și ecosistemele Deltei Dunării”, a transmis Tanczos Barna.

De unde a pornit controversa

În urmă cu o zi, Sorin Grindeanu a declarat că a fost informat la începutul săptămânii trecute de structurile teritoriale ale Ministerului Transporturilor că pe canalul Bâstroe au început lucrări de dragare. Grindeanu a cerut Ministerului de Externe şi Ministerului Mediului să vină cu o poziţie.

România nu e de acord ca Ucraina să facă lucrări de adâncire a canalului Bâstroe, iar această poziție va fi trimisă în cursul zilei de astăzi, 16 februarie, Comisiei Europene, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), într-un comunicat emis joi, iar

MAE susține că, anterior apariției informațiilor din presă privind desfășurarea de către autoritățile ucrainene a unor lucrări de adâncire a așa-zisului „canal de navigație Bâstroe”, instituția nu a fost informată de nicio autoritate română competentă cu privire la desfășurarea de către Ucraina a unor astfel de activități.

În același comunicat, MAE reiterează poziția României, care nu este de acord cu propunerea de includere a brațelor Chilia și Bâstroe ale Dunării în rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T).

Canalul Bâstroe, motiv de dispută între România și Ucraina

Canalul Bâstroe face legătura între Dunăre şi Marea Neagră, iar construcția sa a început în 2004.

România a cerut în trecut Ucrainei să oprească proiectul, pentru că cei 10 kilometri care leagă Dunărea de Marea Neagră trec prin mijlocul Deltei Dunării și încalcă o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului.

Canalul Bâstroe (marcat cu roșu) se află la câțiva kilometri de granița românească a Deltei

Proiectul ucrainean presupunea efectuarea de lucrări considerabile de dragaj pe braţul Bâstroe (aflat în întregime pe teritoriul Ucrainei), crearea unui dig de protecţie a gurii braţului şi lucrări de dragaj în mai multe puncte critice pe braţul Chilia, care formează frontiera dintre România şi Ucraina, preciza MAE, într-un comunicat transmis în martie 2021.

Sesizate de România, mai multe organisme internaţionale din domeniul protecţiei mediului au stabilit că proiectul ucrainean încălca prevederile a numeroase convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului şi au cerut autorităţilor ucrainene să oprească lucrările începute.

 
 

Urmărește-ne pe Google News