„În acest moment, partea ucraineană întâmpină o serie întreagă de dificultăţi. Este dificilă monitorizarea zonei din cauza minelor marine purtate de apă, însă Marea Neagră este departe de această poluare, specialiştii români fiind de părere că este puţin probabil ca poluarea să ajungă în Marea Neagră în scurt timp sau în cantităţi semnificative”, a scris Tanczos Barna, într-o postare pe Facebook.
Ministrul mediului a mai spus că a primit asigurări de la ministrul ucrainean al protecţiei mediului „că, dacă în urma monitorizării evoluţiei fenomenului se va constata că poluarea reprezintă un pericol real pentru Marea Neagră, partea română va fi notificată cu celeritate pe canalele diplomatice”.
Potrivit sursei citate, ministrul ucrainean al protecţiei mediului şi resurselor naturale l-a asigurat pe oficialul român că autorităţile din ţara vecină monitorizează în permanenţă evoluţia fenomenului.
Barajul centralei hidroelectrice Kahovka din sudul Ucrainei a fost distrus, marţi dimineaţa, pe 6 iunie, de o explozie în zona ocupată de trupele ruse în partea de sud a regiunii ucrainene Herson.
În timp ce Moscova acuză Kievul, acesta din urmă şi unii comentatori occidentali cred că trupele ruse au detonat barajul, posibil pentru a zădărnici o eventuală contraofensivă a trupelor ucrainene în acea zonă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro