Tandemul frustrarii

ortacilor lui Miron Cozma. Dispusi sa-si arhiveze disensiunile si ranchiuna, Ion Iliescu si Petre Roman isi argumenteaza demersul cu necesitatea aparitiei unei alternative de stanga, autentice si puternice, la agresivitatea evidenta a Aliantei D.A. in sine, ideea e buna, chiar necesara. in formula actuala, Opozitia, mai cu seama PSD, inca framantat de sforarii si rafuieli intestine, nu e capabila de o prestatie coerenta si eficace, cantonandu-se mai mult in galcevi pe teme departe de interesul realmente public. Dar „polul”, asa cum se prefigureaza – tot un PSD, insa cu doua, trei abtibilduri, gen FER si FD – nu pare a anunta o structura de forta politica si de convingere sociala. Pare mai curand conceput sa satisfaca orgoliul parintilor sai, dispusi sa-si faca reciproc concesii si sa se sprijine, reinventand suveica. Unul, insa, nu intelege inca de ce de ani buni a ramas in planul doi al scenei, in pofida carismei si culturii sale. Iar celalalt incearca tot un acut sentiment de frustrare, dupa ce – o viata intreaga fiind deprins, oriunde s-a aflat, sa fie seful prezidiului – s-a vazut deposedat destul de brutal, poate si neelegant, de fotoliul preferat. Nu cred ca pe temelia a doua frustrari se poate ridica o constructie solida, de care societatea chiar are nevoie. Poate altfel.

Urmărește-ne pe Google News