În patru sectoare din Capitală au fost găsiți țânțari cu virusul West Nile. Ultimele probe pozitive au fost depistate în sectorul 3 de experții de la Institutul Cantacuzino care monitorizează situația, relatează Digi 24. Primăria Capitalei a anunțat că a intensificat tratamentele în zonele cu probleme.
„Intervenim cu tratamente suplimentare de combatere a țânțarilor adulți pentru diminuarea pericolului infectării cu virusul West Nile. În baza acordului cu Institutul Cantacuzino, care monitorizează prezența țânțarilor purtători ai virusului (prin montarea unor capcane în diferite puncte ale Capitalei) pe teritoriul municipiului București, Compania Municipală Eco Igienizare București (CMEIB) a intervenit săptămâna trecută cu tratament suplimentar în următoarele zone: sectorul 1, zona Bucureștii Noi – Bd. Bucureștii Noi; sectorul 2, zona Bucur Obor – strada Ziduri Moși; sectorul 4, zona Berceni – Bd. Emil Racoviță”, a anunțat Nicușor Dan, primarul Capitalei, pe pagina sa de Facebook.
Primul caz de infectare din acest sezon
Joi, Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat că prima persoană infectată cu virusul West Nile este un bărbat din București, aflat în grupa de vârstă 60-69 de ani.
„De la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (03.06.2024) până la data de 25.07.2024 s-a înregistrat un caz confirmat de infecţie cu virusul West Nile”, a transmis INSP.
Medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari și să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă, montând plase de protecţie la ferestre.
De asemenea, INSP recomandă populației să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei și să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.
Poate cauza o boală fatală
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA (CDC) informează că virusul West Nile nu se transmite prin tuse, strănut sau atingere, prin atingerea animalelor vii, prin manipularea păsărilor infectate, vii sau moarte ori prin prin consumul de carne de la animale şi păsări infectate.
Virusul West Nile este cel mai frecvent transmis la oameni prin mușcătura unui țânțar infectat. Ţântarii se infectează atunci când intră în contact cu păsări infectate. Țânțarii infectați răspândesc apoi virusul West Nile oamenilor și altor animale, mușcându-i.
Virusul West Nile poate cauza o boală neurologică fatală la oameni, deși 80% dintre persoanele infectate nu au niciun fel de simptome. Febra West Nile e parșivă: la început, seamănă, ca simptomatologie, cu o banală gripă, iar dacă nu ajungi la un specialist care să te diagnosticheze corect, poți fi în pericol de moarte.
După o perioadă de incubație cuprinsă între 3 zile și două săptămâni, apar simptome moderate sau severe, în funcție de cum reacționează organismul la virus.
Este vorba despre febră, dureri de cap, musculare și articulare, vărsături și diaree, uneori urticarie și/sau inflamarea ganglionilor limfatici. Chiar și în lipsa tratamentului, pacientul își va reveni după câteva zile și, cel mai probabil, habar nu va avea că a avut acest virus în organism.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro