Tanti Anica oprește radioul care merge pe baterii și pune ochelarii și un pix într-o punguță de hârtie de la farmacie, din care a scos medicamentele. Îmbracă apoi cojocul îmblănit pe care l-a primit de pomană, își ia geanta pe braț și e gata de școală. Nu are ce lumină să stingă, căci în loc de bec, de tavan atârnă niște fire răzlețe. Sunt 6 ani de când femeia trăiește fără curent.
La 58 de ani, Anica Gogeanu este elevă în clasa a III-a, la Școala Primară Nr. 4 din comuna Barcea, județul Galați.
Anica s-a înscris la “A doua șansă”, programul Ministerului Educației dedicat tinerilor și adulților care nu au deloc studii sau care le-au întrerupt la un moment dat.
“Că tot au trecut sărbătorile, să vorbim despre amintiri”, își începe învățătoarea Carmen Cucoaneș prima oră de română de după vacanța de iarnă, la clasa a III-a de la “A doua șansă”. Elevii ei sunt oameni cu copii sau nepoți acasă. Aceasta este clasa oamenilor care aleargă ca să-și prindă din urmă trenul destinului.
-Vă aduceți aminte de o carte cu amintiri?, îi întreabă Cucoaneș.
-Ion Creangă, țâșnește Anica Gogeanu cu răspunsul, din prima bancă.
-Dumneavoastră vă gândiți la cea mai frumoasă amintire din copilărie, îi îndeamnă învățătoarea pe adulți, ținând astfel o lecție practică, menită să le stimuleze gândirea logică.
-Când tăiam porcul cu bătrânii, răspunde Costică din marginea rândului al doilea.
– Mai păstrați și acum obiceiul?, continuă învățătoarea.
– Da.
– Ați luat porc cu banii din proiect?
– Da, 12 milioane am luat eu și soția.
FȘcoala din Barcea, județul Galați, este beneficiara proiectului “Orizont”, finanțat prin fonduri europene, așa că adulții care s-au înscris în programul “A doua șansă” primesc 100 de lei pe lună dacă nu au mai mult de 10 absențe. Ei au cursuri de luni până joi, câte două ore pe zi.
Pentru familiile din care s-au întors la școală și soțul, și soția, a fost bucurie mare de Crăciun, fiindcă au primit împreună banii pe ultimele șase luni.
Iar Anicăi Gogeanu aproape că i s-a dublat venitul, căci femeia trăiește dintr-un ajutor social de doar 142 de lei pe lună. Pentru această sumă, face curățenie o zi pe săptămână la o altă școală din localitate.
La prima vedere, banii sunt principalul motiv pentru care Anica, 58 de ani, Eugenia, 38 de ani, Tincuța, 43 de ani, Costică, 39 de ani, Vali, 40 de ani și Laura, 45 de ani s-au așezat din nou în bănci care le-au rămas de mult mici.
“Doamna Laura e bunica celui mai bun elev de la mine, el îi mai arată și bunicii”, spune învățătoarea despre femeia îmbrobodită, care stă în banca din spatele Anicăi. Ca o ironie a sorții, învățătoarea predă de dimineață tot la clasa a III-a, însă unor copii de 9 ani.
“Eu una mă înroșesc, transpir, mi-e rușine când mă duc undeva și nu știu să scriu”, mărturisește Eugenia, o femeie blondă, îmbrăcată într-o geacă galbenă.
Eugenia dezvăluie, astfel, rațiunea invizibilă a prezenței lor: sentimentul de inferioritate de care vor să scape, chiar dacă nu-l recunosc și nu-l numesc. Nici comunitatea nu-i ajută, pentru că, uneori, încercarea lor de a se educa e privită cu ironie.
“Am fost cu un mare dezavantaj. Mi-era rușine, nu mă simțeam în categoria lor, mă simțeam dată la o parte dacă mă întâlneam cu ei (cu foștii colegi)”, adaugă Eugenia. Acum, de când s-a reapucat de școală, spune că se descurcă deja mult mai bine cu scrisul și cititul.
F“Să iei mâna aia obosită să o faci să scrie caligrafic, cum e metodologia, e mai greu, așa că faci cum pot ei”, e de părere învățătoarea, care spune că s-ar bucura dacă ei ar rămâne cu o fărâmă din ce le predă.
“Se chinuie cu noi, îi mulțumim, să-i dea Dumnezeu sănătate la familie”, îi urează Costică Manea, tată a trei copii care merg la școală și cărora le spune mereu “învățați carte voi, să ajungeți ceva în viață”.
Pentru că au vrut să muncească, părinții și-au defavorizat involuntar copiii
Colegii Anicăi sunt de etnie romă și fac parte din cei peste 10% din cei 6.000 de locuitori ai comunei, spune Gheorghe Stoica, mediator școlar.
Motivul principal pentru care ei nu au mers deloc sau nu au finalizat școala când erau mici este că “începând cu anii 80, părinții acestor copii au migrat pentru locuri de muncă la IAS-uri (n.r. – Întreprinderi Agricole de Stat).
Familia își lua toți copiii și pleca la ferma care era la mulți kilometri distanță de casă și statul, pe vremea aceea, nu a intervenit în nici un fel”, spune acesta.
Handicapul școlar al copiilor a rezultat ca o pedeapsă neintenționată, dar implicită, aplicată acestora pentru că părinții lor voiau să muncească.
FCând vânzătoarea magazinului din sat i-a povestit că și alți oameni mari s-au reapucat de carte, tanti Anica a trecut peste jena de a se mai amesteca “acum, bătrână” printre copiii cu ghiozdane colorate.
“Am auzit de la ea «face niște școală din asta» și am zis: ia uite, să mă duc și eu.Am gândit și eu să știu și eu”, spune femeia de 58 de ani.
Vârsta maximă la care te poți înscrie la “A doua șansă”, nivel primar, este de 64 de ani, potrivit Virginiei Bujor, directoarea școlii din Barcea.
Tanti Anica spune că a luat toată viața ajutor social și a mai lucrat cu ziua prin sat. Și în prezent merge la vie, la prășit sau la cules de legume, pentru un ban în plus. “Mă mai duc la care sunt bolnavi să duc o găleată cu apă, fără bani, faci o pomană doar”.
În copilărie, Anica Gogeanu a terminat clasa I, apoi în clasa a II-a a rămas repetentă și după aceea, a abandonat. “Nu-mi plăcea la școală. Mi-era și greu, mi-a fost greu la cap, nu înțelegeam”, povestește femeia. Așa că părinții au luat-o cu ei pe câmp – “mă duceam cu mama la grădină, la CAP, la vinete, roșii, ardei”. Femeia mai are o soră și un frate care au făcut mai multă școală decât ea.
FTanti Anica a reluat clasa a II-a între octombrie 2018 și martie 2019, apoi a început-o pe a III-a, pe care urmează să o termine în februarie. Apoi a IV-a și tot așa, până într-a VIII-a, visează femeia. “Sunt veselă acum că știu să răspund la școală”.
Programa la “A doua șansă” impune un număr de 32 de ore pe lună și are flux continuu, de aceea anii sunt mai scurți decât în mod obișnuit.
Sunt zile în care din cei 13 elevi înscriși în clasa a III-a, tanti Anica e singura prezentă la orele de română, matematică, științe, TIC sau consiliere și orientare – cuprinse în programa școlară.
Frații despărțiți de un mileniu de civilizație
Școala i-a dat un sens vieții ei pe care a trăit-o în singurătate. Nu a fost căsătorită niciodată – “n-am avut noroc”, așa că n-are copii sau nepoți. Fratele locuiește în aceeași curte cu ea, în casa părintească, dar nu o bagă în seamă și deși el are electricitate, nu vrea să îi pună și ei lumină.
“Sunt mulțumită că o lasă în pace și nu mai dă în ea”, ne-a spus la telefon Tincuța, sora Anicăi, singura care are grijă de ea. Ar fi putut să îi tragă un fir, să se racordeze ilegal, dar nu vrea ca fratele să îi facă scandal.
“Mi-e ciudă, vreau să văd și eu la televizor, dar n-am curent”, îngână femeia. “Mă uit numai la pereți, întorc ochii peste tot…”.
iDe aceea, abia așteaptă să se facă ora de mers la școală, să vadă și ea altceva.“Este pe pereți socoteli, tabla înmulțirii, împărțirii, adunări, scăderi”. Pentru ea, acesta este televizorul, fereastra către lume și promisiunea încețoșată a unor zile un pic mai ușoare.
Sora ei, Tincuța, o așteaptă în fiecare weekend la ea acasă, la Tecuci, și de fiecare dată când pleacă, îi pune un pachet cu mâncare, să aibă pentru restul săptămânii.
Tecuci, aflat la 13 kilometri distanță de satul Barcea, este cel mai îndepărtat loc în care tanti Anica a călcat vreodată. A avut o mătușă la București, însă“nu m-a luat și pe mine niciodată să văd cum e acolo”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro